Are 3 copii, un serviciu respectabil, o gospodărie de îngrijit și o imagine de întreținut. Elena Băsescu nu s-a „vindecat” de lux şi investeşte în continuare sume cu 4 zerouri, în euro, în haine şi accesorii. Diferenţa e că în loc de cluburi de fiţe, acum le afişează mai mult la cumpărături, în parc sau la saloanele de înfrumusețare.
Elena Băsescu are 40 de ani și lucrează în prezent în cadrul Parlamentului României, ocupând funcția de consilier la Comisia de Afaceri Europene.
Cu această funcție, își permite să își etalaze colecția de genți de lux, care însumează peste 40.000 de euro. Dar iată că Elena Băsescu nu se poate dezlipi de gențile bune nici atunci când face câțiva pași prin cartier.
În weekendul care tocmai s-a încheiat, mezina lui Traian Băsescu purta o ținută atât de sport, încât ai fi crezut că a ieșit la jogging, dar geanta Christian Dior, de 5.000 de euro, ne-a făcut să abandonăm această idee. Elena ieșise, de fapt, la un salon de înfrumusețare din zona Pipera, unde a ajuns la volanul bolidului ei, un BMW X6, de 100.000 de euro.
Hanoracul Dolce & Gabbana, pe care scrie Queen (Regină), iese în evidență de la o poștă, costă 500 de euro, dar s-a epuizat rapid din stocurile magazinelor de lux. Probabil este o piesă pe care toate fashionistele trebuie să o dețină. Elena l-a purtat cu pantaloni sport albi, care aveau un imprimeu cu steluțe 3D, și cu pantofi sport Gucci, de 1000 de euro. Dincolo de haine și de aparițiile ei excentrice, Elena Băsescu rămâne o mămică într-o formă fizică excelentă, iar asta pentru că stă mai mult la sală decât lângă aragaz. Elena Băsescu are trei copii, din două relații diferite. Cu Bogdan Ionescu (Syda) are un băiețel și o fetiță, Traian Junior (6 ani și 3 luni) și Sofia Anais (7 ani și jumătate), iar din relația cu Cătălin Tomată o are pe mezina Anastasia, care pe 4 iunie va împlini 3 anișori.
Pe 31 martie, Elena Băsescu a publicat pe Facebook o poză în care arăta că s-a vaccinat anti-COVID, în Parlamentul României. Întrebată cum a fost posibil, ea a răspuns că este angajată a Camerei Deputaților. Fiica cea mică a fostului președinte, Elena Băsescu, s-a angajat în urmă cu cinci ani la Camera de Comerț și Industrie, la Departamentul de Relații Internaționale, unde a avut un salariu net de 30.000 de lei. În prezent, pentru funcția de consilier la Comisia de Afaceri Europene, Elena Băsescu ar primi o leafă de doar 6.000 de lei pe lună.
Sursa știre: m.click.ro
Sursa foto: m.click.ro