Noi acuzații în dosarul de la M.A.P.N. ies la iveală!

Generalul Iulian Gherghe, fost locţiitor al directorului DGIA, general Marian Hăpău, a făcut declaraţii în faţa procurorilor militari de la Curtea Militară de Apel care-l incriminează pe şeful său în dosarul delapidării celor 180.000 de dolari din fondurile operative ale serviciului secret al Armatei, potrivit jurnalistului Silviu Sergiu.

„În momentul în care am fost adus la Direcţia de Contrainformaţii şi Securitate Militară (DCiSM) şi apoi la Direcţia Generală de Informaţii a Apărării (DGIA), ambele conduse de gen. Marian Hăpău, am găsit acest mod de lucru legat de fondurile operative. Nu l-am creat eu”, a declarat Gherghe, scrie jurnalistul Silviu Sergiu pe blogul său.

El a precizat că din fondurile operative nu a fost sustrasă doar suma de 180.000 de dolari, pentru care a fost pus sub acuzare, ci, de-a lungul timpului, au fost şi alte sume de bani destul de consistente.

Generalul Gherghe a specificat că generalul Hăpău şi Ilieana Chiriţă, contabila DCiSM şi apoi DGIA, erau gestionarii direcţi ai acestor fonduri, fiind cheltuite sume importante de bani pe activităţi contrainformative fictive.

Generalul Gherghe a acuzat faptul că generalul Hăpău şi Ileana Chiriţă au minţit în momentul în care au precizat că şi-au făcut surse de informaţii, atât din cetăţeni români, cât şi din cetăţeni străini, atât în România, cât şi în străinătate, potrivit sursei citate.

Aceste presupuse surse false de informaţii, le-a spus generalul Gherghe procurorilor militari, „primeau” recompense fictive în mod continuu. În context este important de precizat că doar apropiaţii generalul Hăpău, puţini la număr, aveau dreptul să gestioneze fondurile operative.

În declaraţia dată procurorilor, generalul Gherghe a dat şi exemple de astfel de surse fictive de informaţii şi a explicat care era mecanismul sustragerii fondurilor operative.

Existau şi surse de informaţii reale, care erau recompensate, însă sumele care erau trecute în evidenţele contabile erau mult mai mari decât cele primite în realitate, aceasta fiind o altă modalitate de sifonare a fondurilor operative.

Generalul Gherghe a spus că nu este adevărat ce a susţinut gen. Hăpău cum că subalternii săi au delapidat banii, pentru că nu putea verifica situaţia fondurilor operative decât o dată pe an. Gen. Gherghe le-a spus procurorilor că generalul Hăpău, în calitatea sa de şef DCiSM şi apoi DGIA, putea ordona o astfel de verificare oricând era necesar.

Generalul Marian Hăpău a negat acuzaţiile pe care i le-a adus generalului Gherghe. Săptămâna aceasta este aşteptată la audieri şi Ileana Chiriţă, fosta contabilă DCiSM/DGIA şi persoană de încredere a generalului Hăpău.

Sursa știre: comisarul.ro

Sursa foto: Centrul de Studii pentru Securitate

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular