Cine este noul inspector general al ISC?!

Inspectoratul de Stat în Construcții — ISC are de ieri un nou inspector general, cu rang de secretar de stat. Funcția a fost ocupată anterior de Paul Racoviță, care tot ieri a fost revocat din funcție printr-o decizie a primului-ministru.

Astfel, noul inspector general ISC este Romulus Bulacu, fost senator PNL de Vâlcea. Din anul 1991 și până în prezent, domnul Bulacu a ocupat diverse funcții în cadrul societății Minet SA Râmnicu Vâlcea, companie producătoare de textile nețesute.

Romulus Burlacu a urmat cursurile Universității Tehnică Gheorghe Asachi–Facultatea de tehnologia și chimia textilelor.

De asemenea, deține un master în Dreptul Afacerilor și este Doctor inginer din anul 2015. Actualul inspector general a pierdut un proces cu Agenția Națională de Integritate – ANI în anul 2019, când Înalta Curte de Casație și Justiție l-a declarat incompatibil cu funcția de consilier județean, pe care a deținut-o timp de 4 ani ani, între 2012 și 2016.

ANI constatase că în această perioadă firmele la care era asociat Romulus Bulacu au încheiat contracte cu unități ale Consiliului Județean Vâlcea. În anul 2020, ANI a trimis către Senat o solicitare de încetare a mandatului acestuia, iar domnul Bulacu a formulat o contestație împotriva deciziei ÎCCJ, recursul fiind încă în judecare. Romulus Bulacu este acționar la mai multe firme din Râmnicu Vâlcea: Minet Conf SRL, Minet SA, Minet Industries SRL, Minet Logistics SRL.

Sursa știre: arenaconstruct.ro

Sursa foto: Facebook-Romulus Burlacu

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular