Majoritatea parlamentară asigurată de PNL şi USR-PLUS nu a putut să valideze numirea unei persoane susţinute pentru şefia unei instituţii aflate în subordinea Legislativului

Majoritatea parlamentară asigurată de PNL şi USR-PLUS nu a putut să valideze numirea unei persoane susţinute pentru şefia unei instituţii aflate în subordinea Legislativului, după ce numeroşi liberali au lipsit de la votul final. În schimb, eşecul punctual a dus la numirea unei persoane sprijinite de PSD.

Concret, alegerea noului preşedinte al Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi nu a avut rezultatul dorit, fiind aleasă propunerea PSD, Emanuel Botnariu, care a strâns 62 de voturi „pentru”, în timp ce propunerea susţinută de USR-PLUS şi PNL, Nicoleta Predescu, a strâns doar 44 de voturi. Aritmetica arată că PNL şi

USR-PLUS au 66 de senatori, iar dacă îi adăugăm şi pe UDMR-işti, ajungem la 75 de aleşi. Cu toate acestea, senatorii Puterii au fost prinşi pe picior greşit.

Toţi cei 25 de senatori ai USR-PLUS au fost prezenţi la vot, a explicat liderul senatorilor USR-PLUS, Radu Mihail. Chestionat dacă ştie de ce nu s-au mobilizat şi colegii din coaliţie, senatorul a punctat faptul că nu are nicio explicaţie.

Întrebată ce s-a întâmplat la votul de luni, Alina Gorghiu, vicepreşedintă a Senatului din partea PNL, a precizat faptul că răspunsul pe cifre ar trebui să-l aibă Virgil Guran, liderul senatorilor liberali:

„Nu ştiu să spun clar fiecare de ce a lipsit. Cinci sunt miniştri, deci probabil au avut alte activităţi, câţiva sunt la APCE (n.r. – Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei). Virgil are numerele”.

Funcţia de preşedinte al acestui Consiliu de monitorizare poate fi văzută şi ca o sinecură politică, fiind bine remunerată şi ocupată până de curând de Florinel Butnaru, un fost senator PP-DD, apoi trecut la PSD. În condiţiile în care funcţia de preşedinte e asimilată celei de secretar de stat, şeful Consiliului de monitorizare poate încasa aproximativ 10.000 de lei lunar. Mandatul e unul pe patru ani, iar acesta poate fi reînnoit o singură dată.

Emanuel Botnariu, candidatul validat de Senat, este un fost senator PSD, apropiat de Gabriela Firea şi de primarul Voluntariului, Florentin Pandele, în perioada 2011-2012 fiind şi consilier local al acestei localităţi. Înainte de a fi ales senator în 2016, medicul Botnariu a fost director al Direcţiei de Asistenţă Medicală şi Educaţională Voluntari-Ilfov (2012-2013), apoi administrator al Societăţii Medicale „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Voluntari, unde 95% din capital e deţinut de Consiliul Local Voluntari.

USR-PLUS a anunţat că numirea acestuia va fi atacată la CCR pentru că nu ar corespunde criteriilor referitoare la experienţă şi neapartenenţă politică. De asemenea, probleme sunt şi pe partea de procedură, adică modul de avizare de la comisia de specialitate.

Sursa știre: adevarul.ro

Sursa foto: Facebook-Senatul României

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular