Lideri PNL i-au cerut premierului Florin Cîțu, în ședința conducerii centrale a partidului, să preia conducerea negocierilor României cu instituțiile europene pe tema PNRR.
„Negocierile nu vor fi ușoare”, le-a precizat Cîțu liderilor PNL.
El a dat asigurări că se va lupta pentru proiectele legate de rețelele de gaze dorite de primării. Printre cei care i-au cerut lui Cîțu să se implice mai mult se numără ministrul de Interne, Lucian Bode.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, le-a spus colegilor că în problema irigațiilor, a încercat să aibă noi discuții dar Comisia Europeană tot nu vrea să accepte includerea în PNRR a acestui tip de proiecte.
Premierul Florin a anunţat, luni, după ședința PNL, că se va deplasa la Bruxelles în zilele următoare, precizând că, la acest moment, Guvernul trebuie să se gândească la modalităţi de accelerare a creşterii economice, soluţia fiind aceea de a avea un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă „de succes”.
„Acum mă concentrez pe ceea ce vine după pandemie. Voi pleca la Bruxelles zilele următoare. Pandemia va trece, avem dozele şi va trece această situaţie şi trebuie să ne gândim la cum accelerăm creşterea economică în perioada următoare. Soluţia pe care o avem acum este de a avea un PNRR de succes, să atragem cei 29,2 miliarde şi vă spun că se poate şi eu cred că vom fi printre singurele ţări din Uniunea Europeană care va atrage toţi aceşti bani. Şi, cu aceşti bani, vom putea să accelerăm sau să consolidăm ceea ce avem acum în creşterea economică, dar să accelerăm creşterea economică şi, în special, procesul de convergenţă către Uniunea Europeană, un proces de convergenţă care a fost încetinit sau chiar a dat înapoi după perioada 2007″, a precizat Cîţu, la Palatul Parlamentului.
Sursa știre: stiripesurse.ro
Sursa foto: Facebook-Florin Cîțu