Luni, la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) a fost deschis primul centru de intervenție pentru victimele violenței sexuale.
În acest centru, victimele violenței sexuale vor putea beneficia, în mod direct și gratuit, de asistență medicală de urgență, asistență post-traumatică, prelevare de probe biologice, consiliere psihologică și/sau juridică, sprijin pentru a iniția procedura legală de formulare a unei plângeri penale, asistență socială prin decontarea costurilor aferente eliberării certificatelor medico-legale și orientare, după caz, către servicii sociale adecvate în vederea găzduirii.
„Violența domestică constituie una dintre cele mai grave probleme sociale la nivel global. În România, acest fenomen este puțin raportat, însă cifrele pe care le avem ne spun că 94% dintre victimele violurilor raportate în 2020 sunt femei și fete și 92% dintre victimele agresiunilor sexuale sunt tot femei și fete. Față de anul 2019, anul trecut s-a înregistrat o creștere cu 30% a cazurilor raportate de viol, agresiune sexuală și act sexual asupra minorelor. Dincolo de cifre sunt drame și ce e și mai dureros este că, atunci când astfel de violențe grave se întâmplă, victimele sunt transformate pe nedrept în vinovați. Le încurajez pe femeile care cad victime ale violențelor de orice fel să apeleze la ajutor și pe toți cei care au cunoștință despre astfel de fapte să sprijine victimele și să le îndrume în a cere ajutor”, a declarat, luni, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan.
Centrul este dotat cu echipamente, instrumentar și consumabile medicale adecvate, precum și seturi de kit-uri pentru recoltarea probelor biologice.
Proiectul „Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România”, din care face parte centrul de la Spitalul Universitar este finanțat cu bani norvegieni și prevede înființarea a încă 9 astfel de centre de servicii integrate, destinate victimelor violenței sexuale, la nivel național.
Celelalte nouă centre vor funcționa la:
Spitalul Județean de Urgență Slobozia,
Spitalul Județean de Urgență Timișoara,
Spitalul Județean de Urgență Craiova,
Spitalul Județean de Urgență Sibiu,
Spitalul Județean de Urgență Brăila,
Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț,
Spitalul Județean de Urgență Bacău,
Spitalul Județean de Urgență Constanța,
Spitalul Județean de Urgență Satu Mare.
Același proiect mai vizează și crearea a opt centre de consiliere destinate agresorilor din județele: Constanța, Giurgiu, Dolj, Bacău, Sibiu, Timiș, Ialomița și București.
Valoarea totală a proiectului este 2,5 milioane de euro iar finanțarea se face prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, în cadrul programului „Justiție”, gestionat de către Ministerul Justiției, în calitate de Operator de Program.
Sursa știre: buletin.debucuresti
Sursa foto: Facebook-Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti – SUUB