Ciprian Teleman – Ministrul Cercetării – anunță că viața compatrioților noștri va fi mai scumpă peste 20 de ani!

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ciprian Teleman, atrage atenţia că deşi cercetarea nu aduce capital politic, dacă nu se va investi în aceasta, „viaţa compatrioţilor” va fi mai scumpă peste 20 de ani, pentru că va trebui să cumpărăm „ştiinţa făcută de alţii”.

„Cercetarea nu aduce capital politic celor care ar trebui să o susţină sau o susţin. Ea aduce capital politic unor generaţii viitoare de politicieni, prin rezultatele care contribuie la dezvoltarea economică a unei ţări.

Aici cred că avem nevoie de ajutor şi de un lobby susţinut. Avem nevoie de ajutor din partea mediului academic, a mediului de cercetare, a oricărui vector de lobby către politicieni, pentru a înţelege că fericirea acestui copil, care este România, la maturitate depinde de modul în care îl creşte.

A creşte o ţară fără cercetare înseamnă că viaţa compatrioţilor noştri va fi mult mai scumpă peste 20 de ani, pentru că va trebui să cumpărăm ştiinţa făcută de alţii”, a afirmat Teleman la Senat, la dezbaterea cu tema „Cum revitalizăm sistemul naţional de cercetare-dezvoltare”, organizată de Comisia pentru ştiinţă, inovare şi tehnologie.

El a precizat că trebuie să se „recondiţioneze cercetarea universitară şi din institutele naţionale de cercetare-dezvolare – două piese ale unui ceas ruginit“.

„În prezent, cu mica echipă de la Ministerul Cercetării (…), ne propunem, prin demontarea acestui ceas ruginit, care este cercetarea universitară şi cercetarea prin INCD-uri (institute naţionale de cercetare-dezvolare – n.r.), să recondiţionăm aceste două piese şi să găsim cea mai bună cale pentru a le angrena, în aşa fel încât între universităţi şi institutele naţionale de cercetare dezvoltare, de fapt între toate formele de cercetare, să existe acea interoperabilitate şi sinergie”, a explicat Teleman.

Potrivit lui Ciprian Teleman, Ministerul Cercetării trebuie să lucreze împreună cu Ministerul Educaţiei (…) pentru a crea trasee separate de formare accelerată, pentru ca peste câţiva ani să avem candidaţi pentru institutele de cercetare.

„Unde ar trebui să ajungă, trebuie să găsească un mediu minim confortabil, pentru a rămâne acolo. Asta înseamnă finanţare. Cercetarea este un tip de activitate în care, pentru a obţine rezultate, înainte trebuie să finanţezi. Ăsta e mesajul pe care ar trebui să-l înţelegem toţi. Nu poţi obţine rezultate şi apoi să le plăteşti. Nu funcţionează aşa. Aşadar, trasee separate pentru copii începând din şcoala primară, gimnazială, preuniversitar, universitate şi, cei mai buni dintre ei, să fie calificaţi pentru a începe o cercetare”, a adăugat Teleman.

Sursa știre: stiripesurse.ro

Sursa foto: Facebook-Ciprian Teleman

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular