Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat astăzi că începe ridicarea platformei de lucru de la podul suspendat de la Brăila, doar cablurile cântărind 6.700 de tone.
„Un început bun de săptămână pe infrastructură.
Începe ridicarea platformei de lucru la Podul suspendat de la Brăila.
Este un pas important pentru proiect – cu ajutorul acestei platforme sau „catwalk”, în termeni tehnici, se vor trage cele două cabluri de oţel peste pod, care vor susţine tablierul.
Ridicarea totală a platformei de lucru se finalizează în 2 luni şi jumătate, dar lansarea efectivă a cablurilor merge în paralel cu acest proces şi începe la vară.
Cablurile cântăresc împreună nu mai puţin de 6.700 de tone, iar fiecare dintre ele are o lungime de 2 km.
Construcţia drumurilor de legătură a început deja pentru primii 7 km şi în perioada imediat următoare vom avea şantier deschis pentru toată lungimea acestora (23 km).
Podul de la Brăila va avea o deschidere centrală de 1120 de m şi o lungime totală de 2 km”, a spus ministrul.
Lungimea totală a traseului „Podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila“, cum este numită lucrarea de utilitate publică de interes naţional, este de 23,413 kilometri. Acesta este împărţit în două secţiuni: drumul principal Brăila-Jijila şi drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin.
Drumul principal Brăila-Jijila are o lungime de 19,095 kilometri, cu patru giratorii şi un nod rutier. Până la km 7+940 va avea două benzi de circulaţie pe fiecare sens, iar de acolo – câte una pe sens. Drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin are o lungime de 4,328 kilometri şi are o bandă de circulaţie pe fiecare sens, cu două intersecţii.
Deasupra Dunării va fi o porţiune de 2 kilometri de pod. În rest vor fi viaducte, drumuri de legătură, intersecţii giratorii, plus 33 de poduri, podeţe şi pasaje. Pe malul Tulcei va exista şi o staţie automată de taxare.
Drumul principal Brăila-Jijila are o lungime de 19,095 kilometri, cu 4 giratorii şi 1 nod rutier. Până la km 7+940 va avea 2 benzi de circulaţie pe fiecare sens, iar de acolo – câte una pe sens. Drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin are o lungime de 4,328 kilometri şi are o bandă de circulaţie pe fiecare sens, cu 2 intersecţii.
De o parte şi de alta vor fi construite două viaducte de acces, fiecare în lungime de 110 metri. Podul suspendat va avea o înălţime de cel puţin 38 metri de la nivelul maxim de inundaţie al Dunării. Lăţimea totală a podului suspendat va fi de 31,70 metri.
Calea pe pod va avea 22,00 metri, fiind alcătuită din 4 benzi de circulaţie de 3,50 m lăţime fiecare, 4 benzi de încadrare de câte 0,5 m lăţime, două acostamente de 1,50 m lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3,00 metri. Acestora li se adaugă, de o parte şi de alta, 2 benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele având lăţimi de câte 2,80 metri fiecare.
Podul suspendat va fi poziţionat pe drumul principal Brăila-Jijila, între km 4+596,10 şi km 6+570,52, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (măsurat de la Sulina).
Lungimea sa totală va fi de aproape 2 kilometri, mai exact 1.974,30 metri. Dintre aceştia, 489,65 metri reprezintă deschiderea laterală pe malul dinspre Brăila, iar 364,65 metri – cea de pe malul dinspre Tulcea.
Sursa știre: adevarul.ro
Sursa foto: Facebook-Cătălin Drulă