ADRIAN NĂSTASE ÎN SPATELE UNEI AFACERI IMOBILIARE COLOSALE?!?

Chiar dacă ani de zile și-a legendat traiul zilnic prin ajutorul financiar pe care prietenii băieților săi l-ar acorda acestora, Adrian Năstase nu le-a putut scoate din cap românilor că nu el a fost cel mai bogat politician din ultimele decenii.

Singura dilemă fiind: unde și-a ascuns acesta miliardele? Întrebare cu o miză cu atât mai ridicată, cu cât autoritățile statului nu au făcut până acum prea mari eforturi pentru a lua „urma banilor” fostului premier.

Cel care, nu trebuie uitat, în ciuda informațiilor intens vehiculate privind comisioanele exorbitante încasate la „orice mișca” în România acelor ani, a fost condamnat pentru un prejudiciu ridicol de mic față de sumele vehiculate.

La un moment dat ANAF s-a umflat în pene că, gata, statul român a recuperat  integral suma de 1.824.3030,72 lei în dosarul „Bunuri din China”, mai cunoscut și ca „Zambaccian 1”. Cel în care soții Adrian și Dana Năstase au primit condamnări definitive și irevocabile din partea judecătorilor, după ce procurorii au probat că în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier al României, Adrian Năstase a garantat pentru numirea și menținerea în funcția de director al Inspectoratului de Stat în Construcții a Irinei Jianu. Trafic de influență pentru care a primit drept mită bunuri importate din China și alte foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 euro.

Au trecut ani buni de atunci și Adrian Năstase a trecut și peste tentativa eșuată de sinucidere, și peste perioada de detenție, ca și peste retragerea sa publică din ultimii ani. Perioadă în care anturajul rămas fidel celui care a fost bună vreme cel mai puternic om din România l-a tot văitat pe acesta, prezentându-l drept un politician scârbit de ceea ce se întâmplă la vârful politicii. Și care ar reuși să ducă un trai cât de cât decent doar grație afacerilor derulate de copii alături de unii prieteni ai lor.

Numai că prea puțini inițiați ai sistemului au „pus botul” la această „telenovelă” de înduioșat coafezele. Aceștia insistând tot pe varianta de lucru a „dezgropării”, la un moment dat, atunci când va fi deplină „liniște” informativă în jurul său, a imensei averi pe care acesta și soția sa ar fi acumulat-o în anii în care s-au aflat la „butoanele operative” ale întregii țări.

După cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, ”minunea” s-a întâmplat. Astfel că la vârful sistemului tocmai ce a explodat zilele trecute informația că adevăratul „rege al imobiliarelor” bucureștene ar fi chiar Adrian Năstase. Cel care nu doar că își construiește printr-o complexă rețea de intermediari apropiați de multă vreme de familia Năstase un imperiu imobiliar care crește într-un an cât altele în zece, dar a ajuns chiar să își „sufoce” vecinii de afaceri! Ceea ce nu-i puțin lucru, ținând cont de interconectările acestora la structurile informative și instituțiile de forță ale statului român.

Dincolo însă de războiul pe viață și pe moarte purtat acum între proprietarii din umbra celor două complexuri rezidențiale concurente, ofițerii de intelligence au astfel primul semnal, după mulți ani de zile, că, gata, Năstase „umblă la bani”!

De prea multă vreme Sectorul 6 era cunoscut drept o adevărată „feudă” a unei influente grupări de la vârful Poliției Capitalei, în frunte cu chiar „chestorul șofer” Mihai Marius Voicu și comandantul Gore Brândușescu, pentru ca să își mai poată închipui cineva că lucrurile se vor putea schimba.

Mihai Marius Voicu – Director General al D.G.P.M.B.
Gore Brândușescu – comandant

Drept dovadă fiind și „petrecerile băiețești” organizate la „Sala” din incinta complexului Militari Residence, în fapt un adevărat „laborator” de afaceri pentru apropiații chestorilor bucureșteni. Ca să nu mai vorbim că, la o adică, oricând s-ar fi putut pune bază și pe Căpșună, dar nu ăla din filmele cu BD, ci generalul Dan Valentin… Numai că, uite că totuși cineva a reușit să strice planurile de extindere ale „cartierulului milițienilor”.

Și cei care până nu demult se credeau singurii mari jucători de pe piața imobiliară din cartierul bucureștean Militari, una aflată în plină expansiune au ajuns să privească neputincioși cum alții fac acum jocurile. Iar frustrarea este cu atât mai mare cu cât ”regii descoronați” ai imobiliarelor din Militari sunt siguri că în spatele noii afaceri se află nimeni altul decât fostul premier Adrian Năstase!

În ultimele zile are loc o campanie de promovare a unui nou complex rezidențial. Spațiul online fiind practic ocupat cu totul de cei suspectați a fi doar intermediarii lui Năstase. Cel care, într-adevăr, ar fi preferat să rămână în umbră.

 Numai că și așa „rupe tot”, cel puțin din punct de vedere al promovării. Oricum, fiind cu atât mai greu de ajuns la Adrian Năstase, cu cât informațiile intrate în posesia noastră arată strania obsesie a unor cumpărători din respectivul complex de a achiziționa apartamente „cu scara”. Fiind prin urmare foarte probabil ca astfel să se mascheze că tocmai acești ”cumpărători angro” sunt de fapt adevărații investitori. Sau emisarii „investitorului final”. Cel despre care se spune că are un singur răspuns la întrebarea cât poate investi în imobiliare… Cât vrea el!

Sursa știre: national.ro

Sursa foto: Facebook-Adrian Nastase

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular