Cristian Tudor Popescu se arată revoltat de angajarea Vioricăi Dăncilă la BNR. Ce îl sfătuiește pe Mugur Isărescu, în condițiile în care jurnalistul susține că fostul premier nu are niciun merit pentru a ocupa o funcție de consilier la instituția care se ocupă de sistemul financiar și politica monetară ale țării.
Cristian Tudor Popescu se arată revoltat de angajarea Vioricăi Dăncilă la BNR. Jurnalistul a aruncat vorbe grele la adresa reprezentanților Băncii Naționale.
Într-un editorial publicat pentru republica.ro, CTP face praf argumentațiile emise de Adrian Vasilescu, consilierul lui Mugur Isărescu, cu privire la meritele profesionale ale Vioricăi Dăncilă.
„ Dăncilă, angajată consultant de BNR. Întâi am crezut că nu văd bine, pe urmă a apărut poza pe ecran. Marele sfetnic Vasilescu Adrian Gură de Aur ne-a dăruit și o explicație: „Doamna Dăncilă a fost prim-ministru, a fost europarlamentar multă vreme.
Cunoaște toate căile din Uniunea Europeană. Cunoaște oameni ecologiști, din zona verde, oameni cu care a stat la masă, cu care a băut cafea, cu care a schimbat vorbe… Poate deschide uși…”.
Carevasăzică, dacă ești suficient de multă vreme o incompetentă și impostoare, te vei transforma automat într-o valoare – iată o axiomă din gândirea BNR. Dacă mandibulezi avec un barosan european la o masă, când te ridici ești înconjurată de o aură care-ți deschide toate ușile, mai ceva ca un șperaclu.
Ca să nu mai vorbim de faptul, cu totul magic, că V. Dăncilă a băut cafea, stimați concetățeni, nu vreun nenorocit de ceai sau o fanta, CAFEA. Știți dumneavoastră ce înseamnă să bei o cafea la Europa? Habar n-aveți.
Oare cum o fi reușit BNR s-o smulgă pe această Messi a consultanței din brațele larg deschise ale firmelor private? Rămâne un mister.
Avva BNR ne mai spune că persoana căreia i se oferea cu generozitate, de către Dragnea și Tăriceanu, posibilitatea să meargă la coafor când se discuta bugetul de stat și ea era prim-ministru, „a schimbat vorbe” cu oameni ecologiști, din zona verde.
Verde – nu știam că România se zbate să intre în zona dolarului, credeam că e vorba de euro. Iar vorbele pe care le-a schimbat în limbi cu verzii, și cu oameni de alte culori, e-adevărat, deși numai două, au o bogăție de sensuri care le face imposibil de descifrat chiar și de superspărgătorii de coduri CIA și Mossad: „Yes, yes, he, he…”.
Acuma, totuși, mă gândesc, cu creierul meu întunecos, oare or mai ține-o minte ”colegii ei, parlamentarii”, pe V. Dăncilă? Ce vorbă proastă, păi cum s-o uite, când distinsa a luat la sictir în direct taman plenul Parlamentului European – ”Da, ce, credeți că am venit să vă dau socoteală?!”.
Ce să mai, V. Dăncilă a fost plantată la BNR ca să deschidă uși la UE – e clar, nu? O singură mică îndoială mai am – dacă doamna prim-ministru ar reuși să treacă un concurs pentru un post de ușieră la Bruxelles…
Înțeleg că dl Mugur Isărescu are o datorie la dna Dăncilă de pe când cuplul Dragnea-Vâlcov Cavou umbla să-l scoață din funcție – dar de ce n-a angajat-o la el la cramă, că ie națională are?”, întreabă, la final, CTP.
Sursa știre: capital.ro
Sursa foto: Facebook-Cristian Tudor Popescu