Cota de piață a autoturismelor electrice în România a ajuns la 11,6%

Cota de piaţă a autoturismelor electrificate a ajuns la 11,6% din total vânzări, la finele primelor patru luni ale anului, aproape dublă faţă de aceeaşi perioadă din 2020, când se consemna o pondere de 5,5%, relevă datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Mașinile ecologice au ajuns la o cotă de 11,6% în totalul pieţei auto din România (APIA)

Conform statisticii oficiale, deşi s-a înregistrat o contracţie importantă a achiziţiilor de autoturisme, cele „verzi” au performat şi în 2021, fapt pentru care, acestea rămân în teritoriul pozitiv, cu un salt de 79,8%, comparativ cu primele patru luni ale anului anterior.

În acest context, se remarcă o creştere importantă în cazul autoturismelor plug-in hybrid (+155,2%), raportat la perioada de referinţă.

Datele APIA arată că, în intervalul ianuarie – aprilie 2021, cele mai multe achiziţii noi de autoturisme ecologice au fost consemnate în categoria autoturismelor full hibride, respectiv 2.203 de unităţi, în creştere cu 74,2% faţă de perioada similară din 2020.

De asemenea, vânzările de autoturisme plug-in hybrid au crescut cu 155,2%, la 462 de unităţi, în timp ce modelele electrice 100% au înregistrat o majorare de 59%, până la 501 exemplare.

Statistica de specialitate evidenţiază, totodată, că, în topul celor mai comercializate autoturisme full electrice, conducea, în intervalul analizat, Volkswagen – cu 153 de unităţi, urmată de Peugeot, cu 56 de exemplare, BMW (51), Renault (36), Hyundai (30), Mini (28), Mazda (24), Nissan (22), smart (17) şi Opel (14).

În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme full hibride vândute în România au fost comercializate de: Toyota – cu 1.766 de unităţi, Hyundai (268), Ford (59), Lexus (49), Renault (23), Honda (21), Subaru (10), Kia (5) şi Suzuki (2).

În topul vânzărilor de autoturisme plug-in hybrid, Mercedes-Benz se află pe prima poziţie, cu 95 de unităţi comercializate, iar pe locurile următoare Volvo – cu 84 de exemplare, BMW (80), Renault (53), Ford (39), Mitsubishi şi Porsche (câte 23 de exemplare), Skoda (9), Volkwagen (8) şi Mini (7).

Potrivit sursei citate, la nivelul primelor patru luni din 2021, au fost comercializate 3.166 de maşini „verzi” noi, faţă de 1.761 de exemplare, în acelaşi interval din 2020.

Doar în luna aprilie a anului în curs s-au vândut 670 de unităţi, în comparaţie cu cele 827 de unităţi, raportate în martie, în timp ce cota de piaţă a acestor autovehicule în total vânzări se situa la 9,9%, în scădere de la 10,7%, cu o lună în urmă.

Noua ediţie a Programului „Rabla Plus” are, în acest an, cel mai mare buget de la lansare, respectiv 400 de milioane de lei, dublu faţă de anul anterior. Anul acesta se păstrează neschimbată cea mai mare primă din Europa pentru maşinile electrice, respectiv 10.000 de euro pentru „full electric” şi circa 4.500 de euro pentru maşini hibride plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autovehiculului nou.

Cei care vor dori să renunţe la o maşină veche, poluantă, şi să achiziţioneze un autovehicul electric vor beneficia atât de prima de casare acordată prin Programul „Rabla Clasic”, în valoare de 7.500 de lei, cât şi de ecotichetul alocat în cadrul Programului „Rabla Plus”.

De asemenea, pentru achiziţionarea de motociclete noi, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 5.500 lei. Valoarea cumulată a ecotichetului şi a primei de casare nu poate depăşi 50% din valoarea de achiziţie a motocicletei electrice.

Recent, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a anunţat că, la o lună de la lansarea sesiunii din acest an a programului „Rabla Plus”, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a validat aproximativ 900 de dosare de finanţare.

Sursa știre: economica.net

Sursa foto: Facebook-Stirea Romaneasca

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular