Cum a ajuns un constructor sa aibă profit peste 31 de milioane de lei în anul pandemiei?!

Un constructor a ajuns să aibă profit de peste 31 de milioane de lei în 2020, anul izbucnirii pandemiei de coronavirus, cu sub 50 de angajați. Creșterea înregistrată l-a propulsat la vârful pieţei locale. În spatele lui se află o familie celebră în România.

Dacă pentru multă lume izbucnirea pandemiei de coronavirus a însemnat apariția problemelor financiare, un constructor din România a reușit să ajungă în vârful pieței locale. A obținut un profit de 31,1 de milioane de lei în anul 2020, cu doar 50 de angajați. În anul precedent, 2019, profitul era de 500.000 de lei.

Este vorba despre Spedition UMB, una din com­paniile de construcţii pe care le deține familia Umbrărescu din Bacău. Conform datelor prezentate pe site-ul Ministerului de Finanţe, aceasta și-a crescut cifra de afaceri de aproape patru ori în 2020 faţă de anul anterior, depăşind pragul de un miliard de lei.

Această performanță a Spedition UMB de a obține un profit de peste 31 de milioane de lei după izbucnirea pandemiei de coronavirus a fost atinsă în contextul în care familia Umbrărescu şi-a adjudecat cele mai mari contracte de achiziţii publice încheiate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în 2020.

Toate acele proiecte au fost câştigate de familia Umbrărescu prin intermediul a două firme – Spedition UMB şi Sa & Pe Construct. Cel mai important contract este cel pentru proiectarea şi execuţia autostrăzii Braşov – Târgu-Mureş – Cluj – Oradea, unde Spedition UMB este responsabilă de câteva segmente. În total, contractele au avut o valoare de peste 1,66 miliarde de lei, potrivit zf.ro.

Astfel, compania Spedition UMB a ajuns în anul 2020 la vârful pieţei locale a constructorilor. Anterior, în 2019, locul fruntaș era ocupat de Astaldi, ce raportase afaceri de 985 de miliarde de lei. Nici compania Sa & Pe Construct deținută de familia Umbrărescu nu o duce rău.

Aceasta a înregistrat la rândul ei o creștere considerabilă în anul izbucnirii pandemiei de coronavirus. A avut afaceri de 556 de milioane de lei, cu profit de 7,5 milioane de lei şi 12 angajaţi, spre deosebire de 41 de milioane de lei în anul 2019.

Familia Umbrărescu a ajuns în topul celor mai bogați români după ce au înființat companiile de construcții Spedition UMB și Technostrade.

Au obținut multe contracte cu statul, mai ales cu autoritățile locale din Bacău și alte județe din Moldova, precum și cu Compania de Drumuri. Un raport al Expert Forum din 2017 arăta că succesul în afaceri ale firmelor familiei lui Dorinel Umbrărescu de conexiunile lui politice.

Sursa știre: impact.ro

Sursa foto: Facebook-Libertatea

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular