În două luni s-au demolat 156 de chioșcuri din totalul de 331 aflate la metrou

Metrorex a demolat în două luni 156 de chioșcuri din totalul de 331 aflate la metrou, iar primăriile din sectorul 3 și sectorul 5 nu au demarat nicio evacuare.

În data de 7 aprilie, sub luminile reflectoarelor televiziunilor și într-un cor de fluierături și scandări, Ștefan Paraschiv – directorul Metrorex – a început demolarea cu ranga a primului chioșc din subteran. Operațiunea demarată în stația de metrou Ștefan cel Mare a avut nevoie de efective ale poliției și de jandarmi, care au făcut făcut scut să protejeze muncitorii care dezasamblau chioșcurile sub urletele comercianților și sindicaliștilor de la metrou.

Inclusiv Radu Mihaiu, primarul sectorului 2 a fost prezent la eveniment. „Un cartel se destructurează cu ranga“, clama, în aceeași zi, Cătălin Drulă, ministrul transporturilor. Demolările au continuat, iar punctul culminant a fost atins în data de 17 aprilie, când autoritățile au raportat demolarea a 63 de magazine din zece stații în doar o noapte. Dar apoi au venit sărbătorile de Paște și 1 Mai, astfel că operațiunile au încetinit.

Doar jumătate de spații, în două luni Potrivit datelor primite de la Metrorex, din data de 7 aprilie și până miercuri, 26 mai, au fost desființate 156 de chioșcuri din incintele stațiilor de metrou. În total, la metrou se aflau 331 de spații comerciale, potrivit sindicatelor de la metrou, astfel că mai puțin de jumătate (47%) au fost dezafectate.

Unele chioșcuri funcționează în continuare. În imagine, un magazin de la stația Piața Victoriei În trei sectoare ale Capitalei evacuarea s-a terminat deja „Astfel, în stațiile de metrou de pe raza sectoarelor 2, 4 și 6 au fost desființate toate spațiile comerciale construite ilegal. În sectorul 1 au fost desființate spațiile comerciale din următoarele stații de metrou: Aurel Vlaicu, 1 Mai, Basarab și Gara de Nord 1 parțial, operațiunile pentru desființarea celorlalte spații fiind în curs”, se arată într-un răspuns al companiei de stat.

Datele Metrorex mai arată că în săptămâna 10-16 mai au fost dezafectate două spații comerciale în total. Chioșc de la stația Piața Victoriei În sectoarele 3 și 5 nu s-a demolat nimic Reprezentanții companiei aruncă însă săgeți către Primăriile Sectoarelor 3 și 5. În continuare, chioșcurile care nu au fost evacuate funcționează bine-mersi în stații precum Unirii 2, la Dristor, la Izvor sau la Piața Victoriei.

„În sectoarele 3 și 5 nu au început încă operațiunile de desființare. Conform competențelor legale, primăriile de sector au atribuții în organizarea operațiunilor de evacuare a construcțiilor amplasate ilegal pe domeniul public al statului”, transmite Metrorex.

Libertatea a solicitat oficial puncte de vedere celor două primării de sector. Până în acest moment, nu am primit niciun răspuns. Am solicitat, de asemenea, un punct de vedere din partea directorului Metrorex, Ștefan Paraschiv. Până la ora publicării articolului nu am primit niciun răspuns.

Contract expirat Demolările vin după ce contractul de închiriere dintre Metrorex și Sindomet Servcom SRL a expirat din 2018. Această firmă este controlată de sindicatele de la metrou, mai exact de Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM). Metrorex nu a mai dorit prelungirea contractului. Evacuarea spațiilor a venit după ce compania de stat a argumentat că chioșcurile „periclitează securitatea persoanelor în caz de urgență, precum și evacuarea rapidă și sigură a acestora”.

Sindicaliștii au argumentat că nici stațiile de metrou în sine nu au autorizație din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Un număr de 32 de stații de metrou dintr-un total de 61 nu au autorizație de securitate la incendiu, scria în data de 17 mai Club Feroviar, care cita un raport ISU. După evacuarea tuturor magazinelor, în viitor, Metrorex ar urma să facă licitație pentru atribuirea spațiilor comerciale.

Sursa știre: libertatea.ro

Sursa foto: Facebook-MONEY.ro

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular