Politologul Alina Mungiu-Pippidi consideră că evidenta implicare a preşedintelui Klaus Iohannis în luptele pentru putere în PNL este vădit neconstituţională. Potrivit acesteia, Iohannis pregăteşte o lovitură de forţă menită să lichideze autonomia PNL şi să-l facă pe el mai puternic.
„Operația la care asistăm e mai degrabă aceeași veche sinistră farsă constituțională prin care ocupanții de la Cotroceni, deși prin litera legii desprinși de vechile lor partide care i-au propulsat acolo luptă de fapt cu tot armanentul din dotare să aibă controlul absolut asupra acestora.
L-am văzut pe Iliescu luptînd cu Năstase, pe Băsescu lichidînd tripleta BVB cu ajutorul Elenei Udrea și a lui Coldea, mereu și mereu vedem aceleași consecințe nefaste ale semiprezidențialismului, președinți care nu se pot resemna să devină neutri politic. Iar Iohannis a depășit limite pe care nu le depășise nici Băsescu, prin antipesedism mai întîi, și prin această lovitură de forță menită a lichida autonomia PNL – ce mai rămăsese din ea – astăzi”, scrie Alina Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro.
„Ca omul imparțial, nu am preferințe, da vă fac martorii îngrijorării mele că amestecul cotrocenist de asemenea proporții, cu instrumentarea frankensteiniană a lui Florin Vasilică Cîțu, e curat neconstituțională și cu puține șanse de a ajuta o transformare veritabilă spre un PNL mai meritous și mai performant. Sigur însă produce un Klaus Iohannis și mai puternic”, mai scrie Alina Mungiu-Pippidi.
Ludovic Orban și Florin Cîțu vor candida pentru șefia Partidului Național Liberal. Congresul partidului va avea loc pe 25 septembrie. Cîţu şi-a anunţat candidatura duminică, alături de zeci de lideri ai partidului.
Sursa știre: stiripesurse.ro
Sursa foto: Facebook-Adevărul