Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat duminică seara că susţinerea lui Florin Cîţu înaintea alegerilor pentru şefia liberalilor nu înseamnă că l-a trădat pe Ludovic Orban, ci doar că în interiorul partidului este nevoie de o reîmprospătare.
Rareş Bogdan îl atacă iarăşi pe Ludovic Orban: PNL are nevoie de o reîmprospătare: „Eu nu am trădat pe nimeni. Eu am venit în PNL. Nu am venit pentru un om sau adus de un om. Eu am venit în PNL și cred că PNL are nevoie de o reîmprospătare, deci nu cred că este corect să se spună că am trădat pe cineva.
Nu am trădat pe nimeni, am rămas liberal și voi rămâne liberal. Oricum, se va încheia acest periplu de patru luni de zile de bătălie internă, pe care eu sper foarte sincer să se desfășoare cu armele corecte, fără atacuri la persoane. Avem responsabilitatea guvernării, în primul rând. Nu ne putem juca cu România, bătălia electorală pe care o avem de dus este abia peste trei ani de zile.
Nu știu ce a vrut să spună domnul Ludovic Orban. Îi mulțumesc pentru cuvinte. Nu a făcut decât să recunoască o chestiune vizibilă, atunci când eu am venit în PNL și m-am implicat, am energizat partidul, aducând patru-cinci, nu știu câte procente, cu siguranță un procent am adus. Și lucrul acesta s-a văzut”, a declarat Rareș Bogdan la Antena 3, în cadrul emisiunii „Subiectiv”, moderată de Răzvan Dumitrescu.
Reacţia europarlamentarului a venit după ce președintele PNL a fost întrebat duminică dacă simte că a fost trădat de Rareș Bogdan. Amintim că Orban l-a susținut pe fostul jurnalist pentru alegerile europarlamentare.
Sursa știre: comisarul.ro
Sursa foto: Facebook-Rareș Bogdan