Traseul Mocăniței de la Moldovița – blocat intenționat cu un bolovan uriaș

Traseul Mocăniței de la Moldovița a fost blocat sâmbătă dimineață de mai mulți localnici care revendică o suprafață de 190 mp de teren, inclusiv pe o porțiune de câțiva metri pe care trec șinele.

Un bolovan de mari dimensiuni a fost amplasat peste șine, iar circulația garniturii a devenit imposibilă.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție și jandarmerie care încearcă să rezolve problema, dar situația este una destul de delicată și asta pentru că nu este o chestiune de natură penală, ci una civilă, care se poate rezolva doar în instanță.

Toader Iliesi, primarul din Moldovița, a precizat că în cursul anului 2010 o persoană s-a intabulat pe acel teren în condiții destul de suspecte, iar nimeni nu a știut până acum despre acest lucru.

„Acel teren nu a fost niciodată al celor care au acum titluri de proprietate. Calea ferată există de 130 de ani, așa încât nu îmi dau seama cum s-au dat aceste titluri de proprietate. Eu nu înțeleg de ce au tăcut timp de mai bine de 10 ani, iar acum și-au adus aminte că sunt proprietari. Din ce știu eu, nemulțumirile au plecat de la faptul că persoanele care au acel teren aveau un chioșc unde oprea Mocănița, iar acum aceasta nu mai oprește. Sper să se ajungă rapid la o înțelegere”, a declarat Toader Iliesi.

Sursa știre: clubferoviar.ro

Sursa foto: Facebook-Mocănița Huțulca Moldovița

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular