Românii care au sosit pe teritoriul Regatului Unit până la data de 31 decembrie 2020 trebuie să se înregistreze ca rezidenți în cadrul procedurii EU Settlement Status, asemeni tuturor cetăţenilor europeni, până la data de 30 iunie 2021.
Statutul de rezident permanent poate fi obţinut de persoanele care au trăit în Regatul Unit cel puţin cinci ani.
Persoanele care au trăit în Marea Britanie mai puţin de cinci ani pot primi statutul de rezident temporar, care poate fi transformat în cel de rezident permanent odată ce solicitantul cumulează cei cinci ani de reşedinţă în Regatul Unit.
Cei care au obținut statutul de rezident UK vor beneficia de toate drepturile de până acum:
Dreptul de a lucra pe teritoriul Regatului Unit fără condiţionări suplimentare, precum viza de lucru;
Dreptul la îngrijire medicală gratuită în cadrul sistemului de sănătate britanic (NHS);
Dreptul de a accesa sistemul de învăţământ britanic, inclusiv să continuați studiile potrivit reglementărilor actuale;
Dreptul de a accesa fondurile publice de sprijin (ajutor social, ajutor de şomaj etc) în situațiile în care sunt îndeplinite condiţiile legale;
Dreptul de a circula liber spre sau dinspre Regatul Unit fără condiţionări suplimentare;
Obţinerea statutului de rezident (settled status) permite o absenţă de până la 5 ani din Regatul Unit fără pierderea drepturilor menţionate;
În cazul celor care au obţinut rezidenţă temporară (pre-settled status) este permisă o absenţă de până la 2 ani consecutivi din Regatul Unit fără pierderea drepturilor menţionate.
Până la sfârşitul lunii martie, 918.270 de cetăţeni români au cerut un statut de rezident în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Pentru 852.310 dintre ei cererea a fost aprobată, arată datele unei statistici publicate săptămâna trecută de ministerul britanic de Interne.
Primele cinci naţionalităţi cu cel mai mare număr de cereri soluţionate favorabil sunt polonezii (931.140). Urmează românii (852.310), italienii (478.830), portughezii (359.070) şi spaniolii (304.310).
Numai 33% dintre românii a căror cerere a fost aprobată au primit statutul de rezident permanent (settled status). Ceilalţi au obținut statutul de rezident temporar (pre-settled status). Procentul polonezilor care au obţinut statutul de rezident permanent este de 77%, iar al lituanienilor, de 75%.
Odată cu ieşirea Marii Britanii din UE, românii și toți ceilalți cetățeni europeni care vor să lucreze în această ţară trebuie să solicite o viză prin noul sistem de imigrare bazat pe puncte.
Pentru a fi considerat eligibil, solicitantul trebuie să demonstreze că poate vorbi limba engleză la un nivel intermediar B1, are o ofertă de muncă la nivelul de calificare necesar de la un sponsor/angajator autorizat de Home Office şi salariul minim anual oferit de către sponsor/angajator de 26.500 lire sterline sau egal cu nivelul de salarizare relevant domeniului de activitate (dacă în domeniul de activitate salariul minim anual este mai mare de 26.500 lire sterline).
Noul sistem de imigrare pe bază de puncte nu se aplică turiştilor şi nici cetăţenilor europeni care au obţinut sau urmează să obţină până la 30 iunie 2021 statutul de rezident permanent sau de rezident temporar.
Românii care nu au obţinut statutul de rezident în Regatul Unit şi doresc să meargă în vizită la familie sau prieteni ori în scop turistic vor putea folosi cartea de identitate ca document de călătorie până la 30 septembrie 2021, dată de la care călătoriile în această ţară vor fi posibile doar cu paşaportul.
Sursa știre: hotnews.ro
Sursa foto: Facebook-Anuntul UK