Preşedintele Klaus Iohannis participă, luni, la Bruxelles, la Summitul NATO, în cadrul căruia va susţine procesul de adaptare a Alianţei Nord-Atlantice la actualul context de securitate, astfel încât organizaţia să devină mai puternică politic şi militar.
În cadrul reuniunii la nivel înalt, organizată la Cartierul General al NATO din Bruxelles, liderii aliaţi vor decide asupra liniilor prioritare pe care se va fundamenta consolidarea rolului politic şi militar al Alianţei, precum şi de actor cu proiecţie la nivel global, ca rezultat al procesului de reflecţie strategică NATO 2030, a informat Administraţia Prezidenţială.
Pe agenda summit-ului se află şi decizia de declanşare a negocierilor privind un nou Concept Strategic al Alianţei, în contextul schimbărilor fundamentale ale mediului internaţional de securitate faţă de momentul adoptării, în 2010, a celui actual.
Reuniunea va prilejui, totodată, reafirmarea valorii esenţiale a relaţiei transatlantice pentru securitatea euroatlantică, inclusiv în contextul primei participări a preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la un summit NATO.
În acelaşi context, vor mai fi mai abordate teme actuale precum provocările de securitate din spaţiul euroatlantic, terorismul, ameninţările cibernetice şi cele generate de tehnologiile disruptive şi se vor stabili acţiunile pe care NATO trebuie să le întreprindă în continuare pentru a gestiona provocările şi ameninţările de acest tip la adresa securităţii euroatlantice.
În cadrul summitului, preşedintele Iohannis va reafirma importanţa organizaţiei pentru securitatea euroatlantică şi ordinea internaţională bazată pe norme, a precizat sursa citată.
Totodată, şeful statului „va pleda pentru consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic aliat, în special în regiunea Mării Negre, evidenţiind rolul activ al ţării noastre de pilon de stabilitate şi furnizor de securitate”.
Klaus Iohannis va susţine întărirea pe mai departe a relaţiei transatlantice, precum şi decizia de elaborare a unui nou Concept Strategic.
Preşedintele va reafirma angajamentul României de a contribui la efortul comun al NATO, atât în plan operaţional, cât şi în plan conceptual şi financiar, prin asigurarea, în continuare, a pragului minim de 2% din PIB pentru Apărare, mai precizează Administraţia Prezidenţială.
Şeful statului va evidenţia şi “contribuţia concretă, strategică a României la eforturile aliate de consolidare a rezilienţei, inclusiv prin înfiinţarea recentă, la Bucureşti, a Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă”.
Klaus Iohannis va reitera, de asemenea, susţinerea ţării noastre pentru cooperarea cu partenerii, în special cu Uniunea Europeană, evidenţiind componentele pe care este fundamentat parteneriatul strategic dintre cele două organizaţii, precum şi complementaritatea dintre NATO şi UE.
În egală măsură, preşedintele se va referi la importanţa aprofundării cooperării NATO cu partenerii săi, cu precădere cei din Vecinătatea Estică.
Sursa știre: agerpres.ro
Sursa foto: Facebook-Klaus Iohannis