Contractul pentru un tronson al Autostrăzii Transilvania ar putea fi reziliat din cauza unor lucrări suplimentare de 30 de milioane de euro!

Sursa Contractul pentru un alt tronson de pe Autostrada Transilvania ar putea fi reziliat din cauza unor lucrări suplimentare de 30 de milioane de euro. Este vorba despre secţiunea 3C2 a Autostrăzii A3, între Chiribiş şi Biharia.

CNAIR refuză plata lucrărilor, astfel că şantierul din Bihor s-ar putea închide chiar înainte de a începe. În cazul în care contractul va fi reziliat, licitaţia va fi reluată, iar lucrările la tronson, întârziate cu încă doi ani.

Construcţia lotului de 28,55 de kilometri al Autostrăzii A3, între Chiribiş şi Biharia, a fost adjudecată de o asociere de firme din România şi Slovacia. Contractul a fost semnat anul trecut şi prevedea 6 luni de proiectare şi 18 de execuţie, pentru 326 de milioane de lei plus TVA.

Marius Camber, reprezentantul antreprenorului: Patru dintre structurile începute sunt fundate direct pe sol. De-a lungul timpului, gropile unde s-au turnat betoane au rămas deschise, iar apa din precipitaţii s-a infiltrat iar terenul nu mai are capacitatea portantă necesară, aşa că trebuie executate nişte lucrări de fundare indirectă.

Constructorul a făcut organizarea de şantier, dar pentru a începe lucrările aşteaptă un aviz de la CNAIR pentru noul proiect tehnic. Acesta prevede lucrări suplimentare de 30 de milioane de euro.

Autostrada A3 are un trecut zbuciumat, cu o istorie de peste 17 ani. Bechtel a câştigat atunci contractul de construcţie fără licitaţie, însă opt ani mai târziu nu a finalizat decât cei 52 de kilometri între Giulău şi Câmpia Turzii.

Doar puţin peste 5 kilometri din Autostrada A3 sunt finalizaţi în Bihor, aceştia făcând legătura cu reţeaua de autostrăzi din vestul Europei, prin punctul de frontieră Borş 2. În schimb, în direcţia spre Cluj Napoca, Autostrada A3 se termină în câmp.

CNAIR şi constructorul care a câştigat licitaţia pentru lotul 3C2 al Autostrăzii A3 poartă discuţii din martie pentru aprobarea noului proiect tehnic, arată digi24.ro. În cazul în care negocierile vor eşua, contractul ar putea fi reziliat iar licitaţia va trebui reluată de la zero. Acest lucru ar însemna o întârziere de doi ani în construcţia acestui tronson.

Ionuţ Ciurea, preşedintele Asociaţiei Pro-Infrastructură: Este un tronson important şi blestemat, în acelaşi timp. Antreprenorul ar trebui să vină cu proiectul tehnic final în compania de drumuri şi ar trebui să facă lucrul ăsta, dacă nu săptămâna asta, undeva în viitorul foarte foarte apropiat, pentru că îi expiră termenul de 6 luni şi expiră şi răbdarea pe care compania de drumuri şi şoferii o mai au.

Potrivit acestuia, în momentul de faţă există două soluţii. Fie compania de drumuri şi constructorul negociază şi ajung la o înţelegere legat de cât costă, de fapt, lucrările suplimentare care ar trebui făcute, fie se adiţionează contractul cât este posibil iar pentru restul de lucrări rămase să se facă o licitaţie separată.

Ionuţ Ciurea, preşedintele Asociaţiei Pro-Infrastructură: Dacă nu se alege niciuna dintre ele, atunci vorbim de reziliere. Dacă se ajunge la reziliere, antreprenorul are şanse mari să ia certificat negativ de la compania de drumuri, pentru că, de bine, de rău, a spus că face la licitaţie şi a semnat contractul. Atât timp cât ai câştigat licitaţia şi ai câştigat contractul îţi asumi că faci autostrada în termenii pe care i-ai semnat.

Antreprenorul probabil că ştia, când a semnat, că nu o să facă în banii pe care i-a licitat. A sublicitat, toată lumea a fost de acord şi acum trebuie să vedem pe unde scoatem cămaşa pentru că antreprenorul cere mult mai mult decât se permite din punct de vedere legal să se adiţioneze contractul.

Sursa știre: adevarul.ro

Sursa foto: Facebook-I Love Cluj

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular