Primăria Sectorului 6 a început demolarea garajelor! Ciprian Ciucu vrea să construiască în locul lor parcări

Primăria Sectorului 6 a emis înștiințări pentru dezafectarea a 175 de garaje, în mare majoritate construite fără autorizație, în locul acestora urmând să fie amenajate noi locuri de parcare, a anunțat primarul Ciprian Ciucu.

„Așa cum am promis, mergem mai departe cu eliberarea domeniului public de construcții ilegale și inoportune: eliminăm garajele apărute în București în anii ‘90. Ca regulă generală, acolo unde sunt garaje vom amenaja parcări. Din suprafața ocupată de două garaje, rezultă 3 locuri de parcare”, a declarat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Dintre cele 439 de garaje identificate de autoritățile locale pe raza sectorului, 163 sunt construite în baza unei autorizații emise de Primăria Capitalei iar 90 au autorizație emisă de Primăria Sectorului 6.

Până la această oră, potrivit primarului Sectorului 6, 20 de garaje au fost dezafectate iar pentru alte 44 a fost emisă dispoziție de demolare.

Conform datelor furnizate de Primăria Sectorului 6 la solicitarea Mainnews.ro, pe raza sectorului se află 43.058 de locuri de parcare de reședință dintre care 41.158 sunt ocupate.

Sursa știre: mainnews.ro

Sursa foto: Facebook-Alex Nae Photo

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular