Sindicatele feroviare protestează marți în fața MT! Reprezentant: „Avem vagoane cu saună vara”

Sindicatele feroviare afiliate CSN Meridian vor organiza marți, 29 iunie, în fața Ministerului Transporturilor, acțiuni de protest începând cu ora 10.30.

Este încă o repriză din protestele sindicatelor organizate cu începere de anul trecut și care nu au fost soldate până acum cu îndeplinirea vreunei solicitări formulate.

La jumătatea unui an declarat „feroviar” la nivelul UE, CFR Călători nu are buget aprobat.

CFR Călători nu face solicitare la CENAFER pentru a demara cursuri de mecanici de locomotivă (nota redacției: conducerea CFR Călători a afirmat în ultima perioadă că operatorul are un număr ultrasuficient de mecanici de locomotivă începători, lipsesc însă cei experimentați ce pot fi lăsați să conducă un tren).

Subfinanțarea infrastructurii feroviare și subcompensarea transportului feroviar, ultima de natură a „oferi saună vara și răcoare iarna”.

Trenurile sunt anulate sau întârzie masiv pe traseu din cauza faptului că parcul feroviar este insuficient și vechi. Vagoanele sunt fără aer condiționat, etanșate perfect, astfel încât chinul călătorilor este maxim. Un procentaj de 90% din parc este vechi.

Până în 2021, o treime dintre trenurile de călători puteau fi vechi, iar până în 2027 întregul parc putea fi schimbat. 420 de trenuri noi tip push-pull (1860 vagoane) ar fi putut asigura necesarul trenurilor pentru toți operatorii.

Românii nu sunt cetățeni de mâna a doua, este un lucru care trebuie înțeles de guvernanți și au dreptul să călătorească cu trenuri noi ca toți europenii, mai spun sindicatele. Ei cer dezvoltarea unei infrastructuri și achiziția de trenuri care să permită circulația feroviară cu viteze cuprinse între 160 și 500 de kilometri pe oră.

Sursa știre: clubferoviar.ro

Sursa foto: Facebook-

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular