De-a lungul timpului clanurile de interlopi au mers de foarte multe ori mână în mână cu politicienii și partidele politice. Cei mai temuți infratori au avut legături în special cu PSD. Mai nou, și cu AUR.
Fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, a șocat o țară întreagă atunci când, în 2019, la un termen de judecată, a fost însoțit de mai mulți interlopi cunoscuți din București i-au fost bodyguarzi.
Apoi, la un alt termen, Liviu Dragnea a fost susținut de circa 300 de persoane activate pe trei filiere, conform unor surse politice citate de Adevărul. În primul rând, interlopii din Clanul Sportivilor, mobilizaţi de primarul din umbră al Sectorului 4. Lor li s-au adăugat alţi interlopi din Rahova, dirijaţi de aghiotantul lui Codrin Ştefănescu. Lângă băieţii răi din Bucureşti au mai fost angrenaţi şi câţiva angajaţi la stat din „batalionul“ Teleorman.
Personajul care a adus cei mai mulţi oameni, luni, la Înalta Curte, a fost Puiu Florian, tovarăş la cataramă cu mafioţii din Clanul Sportivilor şi Clanul Cămătarilor, susţin surse politice pentru „Adevărul“. „Nu doar că s-a ocupat de organizare, dar a fost şi el acolo, pe trotuar“, susţin sursele citate.
De altfel, la „acţiunea“ de la Înalta Curte, Puiu Florian apare alături de Andi Corcău, angajat al Poliţiei Locale Sector 4, potrivit surselor citate.
În 2013, Florian Puiu a fost ridicat de procurori într-un dosar de crimă organizată, alături de mai mulţi membri din Clanul Sportivilor şi Clanul Cămătarilor, ambele cu reşedinţă în Sectorul 4. Puiu Florian este apropiat de Nicuşor Dumitrescu – zis Bibiloi-, unul dintre şefii Sportivilor, conform Adevărul.
Bulibașa Flagăra din Murgeni, județul Vaslui, a postat pe 13 decembrie 2020 mai multe poze în care apare atât singur, cât și împreună cu numeroase alte persoane în fața unui steag mare cu AUR, prezentându-se drept președinte al filialei partidului.
Ulterior, Petrea Sandu a șters această postare, precum și pozele în care se află alături de mai multe persoane, păstrând-o doar pe cea în care se află singur, cu AUR în spate, fără alte comentarii.
Cei trei membri ai filialei AUR i-au spus lui Geroge Simion că Petrea Sandu, zis Flagăra, a intrat neinvitat în sediul partidului și și-a făcut poze acolo, fără a fi însă membru de partid, iar ei nu l-au putut da afară pentru că este bulibașa lor.
În plus, aceștia spun că în spatele acestei diversiuni ar fi, de fapt, PSD, al cărui membru este bulibașa Flagăra. Însă, chiar și așa, tot bulibașa celor trei membri AUR rămâne.
Un alt membru AUR, Mihai Lasca, a ajuns parlamentar al acestui partid, cu toate că are mai multe dosare penale.
Deputatul Mihai Lasca a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 4 ani, plus 120 de zile de muncă în folosul comunităţii, după ce a blocat drumul naţional şi l-a luat la bătaie pe actualul soţ al fostei partenere de viață.
Decizia este definitivă și a fost luată de Curtea de Apel Oradea. Mihai Lasca a intrat în Parlamentul României pe listele AUR, dar acum este deputat independent.
Mihai Lasca a mai avut o condamnare, în 2007, la vârsta de 27 ani, pentru o escrocherie ordinară: complicitate la înşelăciune prin metoda “şmen”. Potrivit sentinţei, fapta s-a petrecut în vara lui 2006, când, împreună cu un amic, actualul parlamentar s-a postat cu maşina pe DN1 (E60), în apropiere de Piatra Craiului, cunoscut loc de acţiune al şmenarilor, dezvăluie Bihoreanul. Între timp însă, a fost reabilitat și acum are cazierul curat.
Lasca mai este trimis în judecată, din 2018, într-un dosar în care este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, respectiv trafic de migranţi. În rechizitoriu, aflat acum în Camera preliminară a Curţii de Apel Oradea, anchetatorii au arătat că în 2012 actualul deputat a “iniţiat şi a constituit” gruparea din care făceau parte cel puţin 4 persoane, cetăţeni români şi maghiari, conform publicației Bihoreanul.
Primăria Sectorului 4, pe când era condusă de Cristian Popescu Piedone, a emis ilegal cel puțin trei Planuri Urbanistice de Detaliu (PUD) pentru construcția unor blocuri pe terenurile companiei Berser SA, patronată de Horia Culcescu, finul lui Gigi Becali.
PUD-urile ilegale au fost „albite“ printr-un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) în mandatul primarului Daniel Băluță.
Fostele sere din Berceni au fost privatizate de statul român și achiziționate de Horia Culcescu, care a vândut o parte din teren mai multor dezvoltatori imobiliari pentru ansamblul de locuințe „Metalurgiei Park“.
Printre dezvoltatorii imobiliari îi regăsim pe Robert Nica și Stelian Vintilă, doi dintre liderii clanului „Sportivilor“, organizație care controlează lumea interlopă din sudul Bucureștiului.
De la bătăi și taxe de protecție, Nica a ajuns să facă afaceri imobiliare. A fost asociat în mai multe proiecte imobiliare dezvoltate în Popești Leordeni, dar marea lovitură a dat-o cu blocurile construite în „Metalurgiei Park“.
Robert Nica își conduce imperiul imobiliar dintr-o vilă de lux cu piscină, construită în comuna ilfoveană Berceni. Acolo a fost surprins și Antonio Goleac, fiul lui Marian Goleac, fostul șef al ADP Sector 4, condamnat cu suspendare într-un dosar de dare de mită.
În perioada stării de urgență, Antonio Goleac a fost angajat în urma unui concurs pe funcția de șef al Serviciului de Ordine și Liniște Publică din cadrul Poliției Locale Sector 4.
Interlopul Bercea Mondial povestea în iulie 2009 despre înţelegerile pe care le avea cu proaspătul ministru al Bugetului, pe atunci primar în Slatina, Darius Valcov. În afacerile imobiliare dintre cei doi, cel care punea condiţii era Bercea Mondial.
„Am fost cu viceprimarul, am cumpărat un teren de la el și de la primar, cu o sumă foarte mare și cu o condiție – luăm terenul dacă ne dați și autorizația de construcție”, povestea Bercea Mondial. Suma se regăsește într-un carnețel în care Bercea își ținea contabilitatea împrumuturilor.
Printre personalităţile care s-au înrudit cu clanul Bercea, unele recunoscând acest lucru, altele negând – în ciuda mărturiilor şi a martorilor prezenţi la momentele cu pricina, se numără: Theodor Stolojan (finul lui “Prinţişor”); judecătorul Maria Huza (l-a botezat pe “Judecător”; judecătorul Sofia Mariana Moţ (moaşă pentru acelaşi “Judecător”) de la Tribunalul Olt, transferată din 2004 la Secţia Comercială a Curţii de Apel Craiova; Gheorghe Brenciu (fost prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, care l-a botezat pe “Televizor”); Gabriel Diaconu (fost viceprimar de Slatina); Nicolae Gradinaru (fost prefect de Olt), Marian Chitea (director Hidroserv SA Slatina) ş.a.
Bomboana pe colivă o reprezintă însă înrudirea cu familia prezidenţială Băsescu. Astfel, în 2010, Bercea Mondialu’ reuşea să dea lovitura vieţii – dar care, din păcate pentru el, nu avea ca să-l ajute aşa cum spera. Prin intermediul unui localnic din oraşul natal Drăgăneşti-Olt, respectiv Marian Căpăţână (fost preşedinte al filialei locale a PDL), interlopul a reuşit să îl atragă în familie pe Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, care, pe 31 ianuarie 2010, o va boteza pe nepoata interlopului, Renata Doiniţa (soţia fratelui preşedintelui ţării, Doina Băsescu, dând finei numele său), conform mainnews.ro .
Sursa știre: newsweek.ro
Sursa foto: newsweek.ro