Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, efectuează vineri, o vizită oficială la Chișinău, convenită împreună cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Ministrul Bogdan Aurescu este primul oficial al Uniunii Europene ce vizitează Republica Moldova după alegerile anticipate din 11 iulie 2021.
Maia Sandu se pregătește pentru întâlnirea cu Vladimir Putin. Retragerea trupelor rusești din Transnistria, o prioritate
Maia Sandu se pregătește pentru întâlnirea cu Vladimir Putin. Retragerea trupelor rusești din Transnistria, o prioritate
Programul de la Chișinău al ministrului român de externe va include o întrevedere cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, precum și participarea la ceremonia de acordare a unui nou ajutor umanitar din partea României, constând în donarea de către Guvernul României a unui lot de peste 100.000 doze de vaccin împotriva COVID-19.
În cadrul întrevederilor de la Chișinău, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va reafirma sprijinul ferm al României pentru programul amplu de reforme al Președintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, și al viitorului Guvern, precum și pentru parcursul european al Republicii Moldova. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu va sublinia deschiderea și interesul României pentru relansarea și consolidarea cooperării și coordonării bilaterale strânse în multiple domenii cu viitorul executiv și cu noua majoritate parlamentară, precum și pentru aprofundarea și extinderea Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, în beneficiul direct al tuturor cetățenilor acesteia.
Discuțiile ce vor avea loc în marja vizitei vor oferi prilejul unui schimb aprofundat de opinii pe marginea perspectivelor de accelerare a celor mai importante proiecte susținute de România în Republica Moldova, precum și de multiplicare a acestora, cu impact pozitiv pentru cetățenii Republicii Moldova și de natură să impulsioneze conectarea Republicii Moldova la spațiul și valorile Uniunii Europene.
Vizita ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la Chișinău, imediat după victoria decisivă a forțelor pro-democratice, pro-reformă și pro-europene, care deschide drumul către o guvernare stabilă în Republica Moldova, transmite astfel un mesaj clar, de deschidere și disponibilitate crescute din partea României, care este pregătită să își consolideze sprijinul în toate domeniile de interes major pentru dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova, pentru creșterea rezilienței sale în fața provocărilor actuale și viitoare.
Sursa foto: Facebook-Digi24