Marian Vanghelie a primit ordin de protecție – A băgat-o pe Oana Mizil în spital

Weekend cu scandal în familia lui Marian Vanghelie! Oana Mizil a ajuns la spital şi-şi acuză partenerul de viaţă că ar fi bătut-o. Ce reacţie imediată au avut poliţiştii?

Oana Mizil a ajuns la spital, agresată de Vanghelie! A fost emis ordin de protecţie

Oana Mizil îl acuză pe partenerul său de viaţă că a agresat-o fizic, astfel că a ajuns să fie internată într-un spital din Capitală, sâmbătă noaptea, pentru îngrijiri medicale. Totul s-a fi întâmplat la vila din Snagov unde locuiesc cei doi.

Surse din Poliţie au confirmat pentru G4Media.ro că împotriva fostului primar al Sectorului 5 a fost emis un ordin de protecţie provizoriu.

„La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 02:08, polițiștii Stațiunii Snagov au fost sesizați, prin apel 112, de către un spital din București, cu privire la faptul că, la unitatea de primiri urgențe, a fost transportată cu un echipaj medical, în vederea acordării de îngrijiri medicale, o pacientă, în vârstă de 45 de ani, din comuna Snagov, care a afirmat la internare, că a fost agresată fizic de către concubinul său.

Polițiștii din Snagov s-au deplasat la respectiva unitate spitalicească, iar, în urma activităților specifice desfășurate, s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

De asemenea, polițiștii Stațiunii Snagov au aplicat formularul de evaluare a riscului, privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică și rezultând existența riscului iminent, au emis Ordin de Protecție Provizoriu, împotriva concubinul persoanei vătămate”, transmit reprezentanţii Poliţiei Române.

Oana Mizil şi Marian Vanghelie au împreună o fetiţă în vârstă de 5 ani, pe nume Maria.

„Este superb să fii mamă! Eu îmi mai doresc încă doi copii, chiar dacă am o anumită vârstă. Mă bucur foarte mult de ea, sunt atentă la educația ei, dar și la alimentație. O scot la plimbare, o duc la înot, am fost cu ea și la mare, dar și la munte, să vadă și ea frumusețile naturii.

Mi-am spus că dacă nu voi rămâne însărcinată în câteva luni, voi apela la un anumit tratament. Pentru mine, familia rămâne pe primul loc”, spunea Oana Mizil pentru Click într-un interviu mai vechi.

„Viaţa cu Maria e fericită. Ne ţine de dimineaţă şi până seara în priză, aleargă, ştie animalele, culorile în engleză. Totul se învârte în jurul ei. În viaţă, cu cât parcurgem ani, cu atât învăţăm mai mult.

Vedeţi dvs, una e să fii părinte la 25 de ani şi alta la 50. De fapt, nici nu ştii când e mai bine, dar ştie Dumnezeu să le rânduiască pe toate”, preciza şi Marian Vanghelie.

Sursa știre: capital.ro

Sursa foto: Facebook-Mediafax.ro

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular