Mai mulți parlamentari USR PLUS îi solicită lui Iohannis o sesiune extraordinară pentru aprobarea legii privind depolitizarea directorilor de școli

Mai mulţi senatori şi deputaţi USR PLUS au transmis miercuri o scrisoare deschisă către preşedintele Klaus Iohannis şi către ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, prin care îl critică pe şeful statului pentru întoarcerea în Parlament a legii privind depolitizarea directorilor de şcoli şi îi cer să solicite convocarea unei sesiuni extraordinare pentru ca actul normativ să poată fi aprobat în forma iniţială în cel mai scurt timp. De asemenea, îl critică pe ministrul Cîmpeanu pentru că nu a transmis nici acum calendarul final şi metodologia de concurs pentru ocuparea funcţiilor de director, subliniind că ”amânările repetate nu fac altceva decât să bulverseze şi mai mult un sistem aflat oricum într-o vădită stare de vulnerabilitate”.

Scrisoarea deschisă a fost postată pe pagina de Facebook a senatorului USR PLUS Ştefan Pălărie, membru al comisiei de învăţământ.

Solicitarea parlamentarilor USR PLUS vine după ce chiar şeful statului a cerut, săptămâna trecută, reexaminarea legii prin care directorii interimari ai şcolilor vor fi numiţi de către Consiliile de Administraţie, dacă posturile nu sunt ocupate prin concurs. Actul normativ a fost iniţiat de USR PLUS, care au argumentat să, astfel, vor fi stopate numirile politice în şcolile din România.

„Domnule Preşedinte, vă solicităm să cereţi convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în această vacanţă parlamentară pentru reexaminarea iniţiativei legislative, având în vedere urgenţa cu care ne confruntăm. Totodată, vă reamintim de declaraţia dumneavoastră din 12 ianuarie 2021: <<Ceea ce s-a făcut acum a fost de pe azi pe mâine, la repezeală, s-au prelungit mandatele, or s-au dat mandate unor persoane noi pentru câteva, probabil, luni de zile. Bănuiesc că undeva prin vară deja vom avea primul val de concursuri pentru aceste funcţii de conducere şi atunci, chiar, voi urmări cu foarte mare atenţie cum se respectă principiul meritocraţiei în aceste chestiuni>>. Nepromulgarea acestei legi vă va face responsabil de schimbările de directori de şcoli din luna august, pe care le suspectăm ca fiind profund politizate, ţinând cont de declaraţia dumneavoastră din 5 decembrie 2018: <<Iar dacă acum intri într-un inspectorat şi nu scot toţi carnetul de partid înseamnă că este o minune>>”, se arartă în scrisoarea deschisă transmisă de USR PLUS preşedintelui Klaus Iohannis.

„Domnule Ministru, aşteptăm de câteva luni calendarul final şi metodologia de concurs pentru ocuparea funcţiilor de director, însă amânările repetate nu fac altceva decât să bulverseze şi mai mult un sistem aflat oricum într-o vădită stare de vulnerabilitate. În contextul de faţă, până la reexaminarea legii şi a intrării sale în vigoare, vă solicităm să transmiteţi inspectorilor şcolari generali să nominalizeze ca directori interimari aceleaşi persoane cărora le încetează mandatul de director, până la momentul organizării concursului, cu excepţia celor care solicită expres, în scris, dorinţa de a fi eliberaţi din funcţie. În acest fel vom feri sistemul de învăţământ de o nouă serie de numiri politice, inoportune sau clientelare. Nu vom accepta să se repete momentul 9 ianuarie 2021, când aproximativ 700 de directori au fost schimbaţi nejustificat de către inspectorii şcolari generali”, se mai precizează în documentul citat.

Semnatarii scrisorii subliniază că libertatea de decizie, de alegere a managementului unităţii şcolare trebuie să aparţină comunităţilor şcolare şi nu ”intereselor politice care mereu au alimentat profunda centralizare a sistemului de învăţământ”.

„Mai mult, domnule Preşedinte, domnule Ministru, în repetate rânduri aţi afirmat public faptul că politizarea sistemului de învăţământ trebuie să înceteze. Or, ce garanţii oferiţi pentru a preveni un nou val de numiri politice de către inspectorii şcolari generali în luna august?”, mai scriu cei de la USR PLUS.

Ei subliniază că, pe fond, Parlamentul este obligat să ia act de cererea de reexaminare, în virtutea dispoziţiilor constituţionale, însă acest fapt nu poate reprezenta un acord din partea lor, în calitate de iniţiatori şi susţinători ai propunerii legislative, asupra motivelor invocate de preşedinte.

„Ne este greu să acceptăm că, în contextul în care au fost promulgate în ultimii ani legi cu carenţe normative semnificative, actuala propunere legislativă necesita o reîntoarcere în Parlament din cauza unei erori pur formale de numerotare a alineatelor generate chiar de o ordonanţă de urgenţă a Guvernului care, fără să fie pusă în dezbatere şi fără să reclame o urgenţă, a distorsionat şi a periclitat securitatea juridică, bulversând o propunere legislativă aflată a priori în circuitul legislativ, după mai bine de 5 luni de cercetări, analize şi consultări”, au mai transmis autorii scrisorii deschise.

Documentul este semnat de senatorii USR PLUS Ştefan Pălărie, Irineu Darău şi Cosmin Poteraş şi de deputaţii Andrei Miftode, Cristian Paul Ichim, Daniel Toda, Cristian Brian şi Filip Havârneanu.

Sursa știre: news.ro

Sursa foto: Facebook-Nicușor Dan

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular