Larisa Iordache s-a retras în lacrimi înainte de finala la bârnă de la Jocurile Olimpice!

COSR a făcut anunțul de care ne temeam cu toții! Larisa Iordache nu va participa în finala la bârnă de la Jocurile Olimpice, din cauza accidentării la gleznă.

Larisa Iordache a sperat până în ultima clipă că se va duela cu Simone Biles pentru o medalie la bârnă, la Tokyo. Durerile la gleznă au împiedicat-o însă să concureze! Riscul unei accidentări mai grave era imens, iar decizia de a declara forfait a fost cea corectă.

Larisa Iordache s-a retras în lacrimi înaintea finalei la bârnă de la Jocurile Olimpice

„Fără Larisa Iordache în finală olimpică! Problemele de la gleznă o împiedică pe Larisa să concureze azi. A încercat la încălzire câteva mișcări, dar ea nu poate împinge în picior, iar riscul unei accidentări e imens în aceste condiții.

Toți suntem lângă ea! Capul sus, Larisa! Știm că în condiții normale ai fi luptat, ai fi arătat cât de frumoasă e gimnastica ta”, a scris Comitetul Olimpic și Sportiv Român pe pagina oficială de Facebook.

Larisa Iordache spera să obțină a doua medalie olimpică din carieră, după bronzul câștigat cu echipa la Londra, în 2012.

Antrenorul lotului olimpic de gimnastică artistică al României, Cristian Moldovan, a declarat pentru Agerpres că gimnasta Larisa Iordache a efectuat duminică un test de rezonanţă magnetică (RMN) la clinica din Satul Olimpic şi i s-a pus un diagnostic de entorsă metatarsiană care necesită o pauză de trei zile.

Larisa Iordache ar fi trebuit să intre în concurs marţi, de la ora 11:50 (ora României), în finala la bârnă din cadrul concursului de gimnastică artistică de la JO 2020.

Sursa știre:digi24.ro

Sursa foto: Facebook-Libertatea

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular