Un conflict domestic între Marian Vanghelie şi iubita lui, Oana Mizil, a ţinut prima pagină a ziarelor în urmă cu o săptămână. Iată că, de la spital, Oana Mizil a fost surprinsă de fotoreporteri pe plaja din Mamaia! Dar nu singură, ci cu Marian Vanghelie şi cu fiica lor. “Îmi iubesc familia”, a declarat Vanghelie
Soare, briza mării, mirosul de sare, dar şi de fructe de mare. O atmosferă normală, prielnică, cu toate cele necesare unei vacanţe reuşite, dar mai ales, o metodă bună de a-ţi împăca sau recuceri persoana iubită. În cazul de faţă este vorba despre cuplul Marian Vanghelie – Oana Mizil, care se află acum pe litoralul românesc, în primul lor concediu pe anul acesta. De obicei, mergeau în străinătate, pe plaje mai luxoase, însă de când sunt părinţi preferă să îşi organizeze vacanţa aici, oricum în condiţii la fel de scumpe, întrucât au închiriat un apartament în Mamaia Nord.
După cum se ştie şi a recunoscut însuşi fostul primar, plecarea spre mare a fost un pic mai anevoioasă, s-a lăsat cu vorbe mai dure, însă iată-i ajunşi la frumoasa noastră Mare Neagră, fără urme de violenţă. Fotoreporterii Click! au surprins-o pe iubita lui Vanghelie la plajă în timp ce savura dintr-o limonadă de rodii, păzită de un bărbat solid ce pare bodyguard. Arată foarte bine în ciuda celor 46 de ani pe care îi împlineşte pe 11 august.
Vanghelie a preferat să stea la umbră cu fetiţa, arşiţa fiind mult prea periculoasă pentru amândoi. Şi în timp ce se relaxa la terasă ne-a povestit despre cât de mult îşi iubeşte familia.
Marian Vanghelie: «Eu nu ascult de nimeni, sunt un bărbat mai complicat»
„Ne aflăm la mare. Ne place Mamaia. Am închiriat ceva şi vom sta pe aici o lună de zile. Sunt cu Oana, cu fiica noastră, cu şoferul. Vă rog să nu spuneţi că este paznic, bodyguard. Este şoferul nostru, pentru că din păcate eu nu am permis de conducere. Nu am avut timp să învăţ. Referitor la ce s-a scris, da a avut loc un episod tensionant între noi, pe seama plecării la mare. Dacă nu am avea probleme, asta chiar ar fi o problemă!
M-am certat şi eu cu iubita mea. Sunt certuri normale, numai că Oana nu s-a simţit bine în ultima perioadă şi a făcut tensiune în ziua respectivă, de-aia a avut nevoie de ajutor specializat. Recunosc, este posibil să fiu mai iritat din cauza problemelor mele cu condamnările. Prin ce am trecut în ultimul timp m-a schimbat. Soacra stă cu noi, şi încearcă să mai tempereze situaţia când nu sunt eu acasă. Eu nu ascult de nimeni, nici de soacră. Însă vreau să vă spun în acelaşi timp că sunt un bărbat mai complicat, dar o iubesc pe Oana mai mult ca orice. Familia e pe primul loc la mine. Au fost o serie de probleme la noi pe care vreau să le rezolv şi apoi mă gândesc la căsătorie. Eu cu Oana nu suntem cununaţi încă”, a mărturisit Marian Vanghelie.
După această vacanţă, el şi Oana se pregătesc de şcoală. Micuţa Maria, în vârstă de 5 ani şi jumătate, va intra în clasa pregătitoare, iar părinţii au emoţii deja. ”Maria va fi clasa zero. Merge la Şcoala Americană. Ştie deja engleză, face pictură, balet, cântă la pian. Nu consider un program încărcat pentru că fetiţei îi place mult ce face. Este un copil foarte bun”, ne-a spus cu mândria specifică oricărui părinte.
Sursa știre: click.ro
Sursa foto: Facebook-Anamaria Vasile/ click.ro