Premierii României și Republicii Moldova au convocat o ședință comună de Guvern la Chișinău

Noul premier al Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a avut o discuție telefonică luni seară cu premierul României, Florin Cîțu, în care cei doi au stabilit începerea pregătirilor pentru organizarea unei ședințe comune de guvern, la Chișinău.

Potrivit portalului deschide.md, Natalia Gavrilița i-a mulțumit omologului său pentru mesajul de felicitare și de susținere exprimat în ziua învestirii noului Guvern.

Natalia Gavrilița a mulțumit guvernului României și pentru suportul acordat Republicii Moldova, inclusiv pentru donațiile de motorină, vaccinuri anti-COVID, echipamente dar, mai ales, pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova.

Cei doi premieri au agreat demararea pregătirii unei ședințe comune de guvern la Chișinău. O altă temă abordată a fost reluarea și extinderea acordului interguvernamental pentru asistență tehnică nerambursabilă. Părțile au agreat crearea unui grup de lucru la nivel tehnic pentru pregătirea acordului.

Florin Cîțu și-a exprimat tot suportul pentru noul guvern de la Chișinău prin dispunerea de a începe imediat lucrul pe întreaga agendă de cooperare bilaterală, în spiritul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Noul guvern al R. Moldova, condus de Natalia Gavriliţă, a primit vineri votul de încredere în Parlamentul de la Chișinău. Guvernul a primit 61 din cele 101 de voturi ale parlamentarilor de la Chişinău, toate voturile fiind din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS).

Sursa foto: Facebook-

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular