Nicolae Cristescu, fostul acționar majoritar de la Rapid, a fost ridicat de acasă de procurorii DIICOT în această dimineață.
În urma unei razii de amploare, procurorii DIICOT, alături de SGIV (Serviciul de Grupări Infracționale Violente), au efectuat mai multe percheziții domiciliare pe raza municipiului București, dar și în mai multe județe.
În urma perchezițiilor, a fost ridicat de procurori și Nicolae Cristescu, fost acționar la Rapid între 2013 și 2016, notează ObservatorNews.ro.
Masonul Nicolae Cristescu, fostul acționar al Rapidului, ridicat de acasă de procurorii DIICOT
Sursa citată scrie că perchezițiile au avut ca scop destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj.
Tot astăzi, a fost încătușat de polițiști și Eugen Preda, unul dintre liderii clanului Luptătorilor, formațiune desprinsă din Clanul Sportivilor.
Nicolae Cristescu a fost mâna dreaptă a controversatului finanțator Adrian Zamfir la Rapid în perioada 2013-2017. „Cu mine patron, Rapidul era acum ca Viitorul lui Hagi”, spunea Cristescu în 2017, exact anul în care giuleștenii își pregăteau renașterea după faliment.
Maestru în Marea Lojă Naţională din România, Cristescu le promitea liderilor galeriei giuleștene că nu va lăsa echipa să moară: atunci, el a plătit unele deplasări şi a cumpărat alimente pentru ProRapid.
„Sunt rapidist adevărat, născut pe strada Turda, lângă Podul Grant. De la 2 ani ţin cu echipa asta! Mă lua tata în cârcă şi mă ducea pe stadion. În adolescenţă nu ratam nicio deplasare şi niciun antrenament, au fost ani minunaţi.
În ’88 am devenit director de complex la Piaţa Floreasca. Lumea trăia greu în România, produse pe cartelă, sărăcie. Eu le dădeam carne de porc, de vită, sucuri celor de la Rapid. Înainte de meciuri opreau la mine, apoi mergeam împreună la meciuri” povestea Cristescu în 2013, într-un interviu acordat jurnaliștilor GSP.
Ulterior, echipa a retrogradat și a intrat în faliment, revenind în Liga 1 abia anul acesta.
Nicolae Cristescu a rămas totuși un apropiat de-ai Rapidului, acesta fiind surprins în această vară la sărbătoarea revenirii în Liga 1.
La data de 11.08.2021, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului Grupări Infracționale Violente al DGPMB și Serviciului Investigații Criminale al IPJ Ilfov efectuează 18 percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Argeș, Dâmbovița și Ialomița, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj.
În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2018, după eliberarea din penitenciar, un membru marcant al lumii interlope a reușit să restructureze gruparea infracțională din care făcea parte anterior și a devenit liderul grupului, detașându-se astfel față de restul membrilor, prin puterea de a lua deciziile în momentele importante. Acesta a menținut coeziunea grupului infracțional, a atras noi membri și a consolidat relații cu persoane de notorietate din mediul infracțional. Astfel, suspectul a atras în gruparea infracţională luptători, practicanți de sporturi de contact, ori alte persoane violente. În acest fel, acesta a reușit să coordoneze colectarea de sume de bani cu titlu de „taxă de protecție” ori ca „amendă”.
Noua structură, pe fondul renumelui clanului, a adus eficiență grupului infracțional, acesta devenind unul dintre cele mai temute din țară. Cooptarea unui cunoscut practicant de sporturi de contact de performanță, în vederea constituirii grupului infracțional organizat a sporit randamentul acțiunilor de constrângere ori intimidare, exercitate în scopul obținerii de sume de bani. În urma activităților de cercetare penală efectuate în cauză a rezultat faptul că, membrii grupului infracțional organizat au acționat, în principal, pentru constrângerea persoanelor potente financiar, care activau în domeniul imobiliar și evitau, pe fondul temerilor, sesizarea organelor judiciare.
Astfel, în baza unor planuri elaborate și adaptate fiecărui caz în parte, dar aplicând, în genere, același modus operandi, membrii grupului infracțional au abordat victimele într-o manieră intimidantă, acestora fiindu-le imputată, de regulă, „îndrăzneala” de a demara proiecte imobiliare fără acordul liderului grupării. Pentru a li se permite continuarea sau finalizarea lucrărilor, membrii grupării le-au pretins acestora veritabile „taxe de protecție”, pentru pretinse prejudicii suferite în urma edificării imobilelor. Constrângerea victimelor s-a realizat fie prin amenințare directă, fie prin abordarea persoanelor apropiate victimei și transmiterea mesajelor din partea liderului grupului infracţional sau alte metode intimidante, cum ar fi urmărirea victimei sau a locuinței acesteia, staționarea membrilor grupului în fața imobilelor de locuit ale acestora, deplasarea frecventă a membrilor grupului la șantierele coordonate de către victime. Similar modului de operare utilizat în cazul dezvoltatorilor imobiliari, membrii grupului infracțional organizat au acţionat și ca recuperatori de datorii. Astfel, suspecţii punctau persoane potente financiar care aveau datorii la terțe persoane sau cărora li se puteau impune, sub diferite alte motive, o datorie. Ulterior, liderul împreună cu membrii grupului infracțional interveneau în soluționarea conflictelor identificate și impuneau, prin constrângere, plata sumelor de bani datorate precum și a unor comisioane ca urmare a recuperării creanțelor.
Totodată, membrii grupului infracțional organizat, sub coordonarea liderului, au acționat în vederea comiterii infracțiunii de camătă, prin acordarea de împrumuturi bănești cu dobândă. De multe ori, persoanele aflate în imposibilitatea returnării sumelor de bani împrumutate și a dobânzilor aferente au fost amenințate cu acte de violență pentru determinarea acestora la plata datoriilor. În urma percheziţiilor efectuate în cauză au fost identificate şi ridicate sume de bani, arme, înscrisuri cu valoare probatorie, droguri de mare risc(cocaină), dispozitive de stocare şi telefoane mobile. La sediul DIICOT – Structura Centrală, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 15 persoane.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii Poliției Rutiere, Unității Teritoriale de Analiza Informațiilor din cadrul Poliței Capitalei, Inspectoratului de Poliție Județean Arad şi Brigăzii Speciale de Intervenţii a Jandarmeriei “Vlad Ţepeş”. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție – Comunicat DIICOT.
Sursa știre: gsp.ro
Sursa foto: Facebook-Nicolae Critescu