În vârstă de 26 de ani, Ana Geoană a trăit ani buni peste Ocean, acolo unde tatăl ei, Mircea Geoană, a fost chiar ambasadorul României la Washington, în intervalul 1996-2000. De altfel, Ana a terminat la București cursurile Școlii Americane, ca și fratele ei, Alexandru.
Fire foarte deschisă la provocări, Ana a cochetat acum câțiva ani cu o carieră de fotomodel, dar până la urmă s-a decis să urmeze cursurile Facultății de Medicină din cadrul Universității Pennsylvania (Philadelphia). În România, Ana făcuse parte între 2012 și 2015 din corpul de voluntari ai Crucii Roșii.
Ana a făcut practică în echipa unui congresman
După ce a terminat facultatea, Ana s-a mutat pe Coasta de Vest și s-a angajat la William Morris Endeavor, o cunoscută agenție de impresariat din Beverly Hills, unde a lucrat până în iulie 2019. La nivel experimental, fata lui Mircea Geoană a bifat în 2015 și trei luni de practică în comunicare în echipa unui congresman american, chiar la Washington D.C.
Încercând să-și completeze într-un mod fericit CV-ul, Ana Geoană – care susține că vorbește fluent engleza, franceza, italiana și spaniola – a urmat și cursuri specializate de design și de marketing.
Fata lui Geoană se ocupă cu dezvoltarea unei reviste celebre
Ana Geoană a dat însă marea lovitură în luna mai a anului trecut, când s-a angajat la celebra revistă americană Variety. Devenită ”business development coordinator” la publicația săptămânală care apare din 1905, Ana și-a construit o carieră independentă, într-o lume în care se pătrunde greu, mai ales în America.
Mai îndrăgostită ca niciodată, Ana Geoană postează uneori fotografii cu iubitul ei american, dar și cu cățelul, de care este nedespărțită. Zilnic, fata secretarului adjunct al NATO merge la sală, de unde postează filmări elocvente, mai ales că tânăra urmează o dietă strictă, bazată pe fructe și legume.
Fratele Anei a studiat lumea afacerilor în America
Tatăl Anei, Mircea Geoană, a revenit în prim-plan în 2019, după ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a decis să-l numească în funcţia de adjunct al său. Mircea Geoană a fost ministru de Externe şi candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, pierzând dramatic în finala pentru Cotroceni în fața lui Traian Băsescu.
Arhitect de meserie, Mihaela Geoană, soția demnitarului, a declarat la un moment dat că în familia lor este clar cine cu cine seamănă. ”Băiatul, Alex, e total taică-su, iar Ana e leită eu, şi fizic, şi cum se poartă”, a punctat doamna Geoană.
După ce a terminat în 2016 o școală de business în New York, Alexandru, fratele Anei, a fost vreme de 4 ani consultant la o renumită firmă de profil din Statele Unite. La începutul pandemiei, în martie anul trecut, Alexandru Geoană s-a întors în țară, devenind asociat la o compania de investiții.
Sursa știre: fanatik.ro
Sursa foto: Facebook-