Florin Prunea, fostul președinte al lui Dinamo în perioada iunie 2019 – iunie 2020, s-a înscris la masa credală pentru o datorie de 185.000 de lei.
Tribunalul București a publicat astăzi, pe portajul just.ro, un tabel cu grosul creditorilor înscriși la masa credală. Pe listă se regăsește și acționarul majoritar, încă, Pablo Manuel Fernandez Cortacero. Dar, printre alții, și Prunea.
„Am o hotărâre obținută în instanță înainte de intrarea clubului în insolvență, prin care Dinamo este obligată să-mi achite 185.000 de lei. Am avut contract de muncă, trebuie să-mi dea toți banii”, a declarat Prunea, pentru GSP.
În total sunt 65 de creditori, societăți, furnizori, persoane fizice, angajați, parteneri și fotbaliști. Zăvăleanu spune că vor fi mai mulți: „Nu este tabelul complet. Vineri, 13 august, a expirat termenul de depunere a declarațiilor, dar mai vin prin poștă încă vreo săptămână. După aceea facem verificarea declarațiilor. La sfârșitul lunii august, începutul lui septembrie vom ști exact valoarea datoriilor pe care le are Dinamo”.
Ionel Augustin, fost atacant în echipa lui Dinamo, care a jucat în semifinalele CCE în 1983, nu s-a înscris la masa credală, deși avea trei salarii restante.
„Am renunțat la bani, o sumă importantă pentru mine, după ce m-am documentat. Trebuia să plătesc o taxă de vreo 200 de lei, iar șansele sunt minime să-mi recuperez restanțele. Să-mi dea 10%? Era mai mare deranjul. Nu știu cât ajută clubul banii la care am renunțat. Din păcate, e un haos total în continuare.
Oamenii au intenții bune, încearcă să rezolve situația. Iuliu Mureșan este un președinte care știe ce vrea, unul dintre cei mai buni pe care i-a avut Dinamo în ultima perioadă”, a declarat pentru GSP, Ionel Augustin, în prezent scouter la Dinamo.
Răzvan Zăvăleanu, despre Planul de reorganizare de la Dinamo
Răzvan Zăvăleanu a explicat și că Planul de reorganizare ar putea fi gata cel mai devreme în noiembrie.„După ce vom face tabelul preliminar, cei care au fost nemulțumiți pentru că au fost respins parțial sau integral pot contesta acest lucru în fața judecătorului sindic, care urmează să se pronunțe.
Apoi vom avea un tabel care va mai putea fi atacat la Curtea de Apel. După aceea, tabelul creditorilor rămâne definitiv, iar în 30 de zile trebuie depus Planul de reorganizare. Asta poate fi în noiembrie sau mai târziu. Nu depinde de noi”.
1,2 milioane de euro
are datori Dinamo către impresari, plus peste un milion de euro la jucători, potrivit fostului director general interimar al lui Dinamo, Constantin Eftimescu
Fotbaliștii înscriși la masa credală
Paul Anton
Andrei Bani
Geani Crețu
Valentin Borcea
Andreas Mihaiu
Alexandru Mitran
Claudiu Stan
Cătălin Măgureanu
Ionuț Șerban (plecat de la Dinamo)
Diego Fabbrini (contract reziliat)
Andrei Sin (plecat de la Dinamo)
Andrei Blejdea (plecat de la Dinamo)
Alți creditori
Florin Prunea
Politehnica Timișoara SA
PCH
DGITL Sector 4
CS Dinamo RIN (Ionuț Negoiță)
Sursa știre: gsp.ro
Sursa foto: Facebook-FC DINAMO BUCUREȘTI