Ambasadorii la NATO ai țărilor membre ale Alianței se vor reuni într-o conferință de criză, vineri, la ora locală 15:00, în situația tot mai dificilă provocată de asaltul puternic al talibanilor în Afganistan. Reuniunea va fi prezidată de secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, iar în centrul discuțiilor se va afla evacuarea din Afganistan.
Statele Unite au anunţat, joi, că vor trimite 3.000 de militari pe aeroportul din Kabul pentru a asigura evacuarea unei părţi din personalul ambasadei americane în Afganistan, care va fi redus după ce talibanii au reușit să ocupe părți importante din țară.
Aliaţii au fost informaţi joi despre decizia SUA, au explicat diplomaţi NATO. La scurt timp, Regatul Unit a luat o măsură similară celei SUA, urmând să desfăşoare provizoriu în Afganistan aproximativ 600 de soldaţi pentru a-i sprijini pe cetăţenii britanici care părăsesc această ţară. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a întrerupt vacanţa şi a revenit la Bruxelles pentru a prezida vineri această reuniune de criză.
„Este vorba despre a securiza aeroportul internaţional din Kabul”, a precizat un diplomat. Fiecare stat membru al NATO a planificat evacuarea personalului său diplomatic şi a cetăţenilor săi aflaţi în Afganistan.
Asaltul de neoprit al talibanilor
În ultimele opt zile, insurgenţii talibani au cucerit aproape jumătate dintre capitalele de provincie din Afganistan. Ei controlează cea mai mare parte a nordului, a vestului şi a sudului ţării. Capitala Kabul, Mazar-i-Sharif, principalul oraş din nord, şi Jalalabad sunt singurele trei mari oraşe aflate încă sub controlul forțelor guvernamentale afgane.
Această ofensivă a talibanilor a fost lansată în mai, imediat după anunțul președintelui Joe Biden că armata americană se va retrage din Afganistan. Inițial programată pentru a se încheia în 11 septembrie, termenul a fost scurtat până la finalul lunii august.
Victoria talibanilor în Kandahar și ocuparea completă a orașului, al doilea cel mai mare din Afganistan reprezintă cel mai important pas al insurgenților în încercarea lor de a prelua controlul asupra țării și momentul care a declanșat alerta în NATO.
Talibanii au capturat tot vineri și orașul Lashkar Gah, capitala provinciei Helmand, în sudul Afganistanului, după ce au lăsat armata şi responsabili politici şi administrativi să evacueze oraşul, a declarat o sursă de securitate.
„Lashkar Gah a fost evacuat. Ei au decis o încetare a focului de 48 de ore pentru a se putea evacua” armata şi responsabili civili, a declarat agenţiei franceze de presă un înalt responsabil afgan din domeniul securităţii. Cu puţin timp înainte, talibanii revendicaseră preluarea oraşului. În cursul dimineţii de vineri, insurgenţii au ocupat Chaghcharan, capitala provinciei Ghor, în centrul ţării, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernatorului, Zalmai Karimi.
Forțele de securitate afgane sunt depășite complet de luptătorii talibani. În multe dintre situații, soldații afgani s-au predat fără să opună rezistență.
„Talibanii ne-au încercuit, ei trăgeau cu obuze pe deasupra noastră. Nu a existat nicio modalitate de a replica”, a justificat unul dintre soldaţii afgani cedarea aeroportului din Kunduz.
Serviciile americane spun că talibanii ar putea cuceri capitala în 90 de zile
Talibanii ar putea izola capitala Afganistanului în 30 de zile și, eventual, să o preia în 90, a declarat miercuri un oficial al apărării SUA, citat de serviciile de informații americane.
Zeci de mii de afgani își părăsesc locuințele și fug din calea luptătorilor talibani spre capitala Kabul. În încercarea de a ridica moralul trupelor, preşedintele afgan Ashraf Ghani a sosit miercuri de urgență la Mazar-i-Sharif, principalul oraş din nordul Afganistanului asediat de talibani. Este o tentativă disperată a șefului statului de a coordona riposta împotriva insurgenţilor.
Președintele SUA, Joe Biden, i-a îndemnat pe liderii afgani să lupte pentru patria lor, spunând marți că nu regretă decizia sa de a se retrage din Afganistan.
ONU a cerut vecinilor Afganistanului să-și păstreze granițele deschise, pe măsură ce crește numărul civililor care fug de atacurile talibanilor. Mulți au ajuns la Kabul, văzând capitala drept ultimul lor refugiu sigur. „De aici unde mai fugim?”, se întreabă aceștia. În același timp, deficitul de alimente este „destul de grav”, arată rapoartele instituțiilor internaționale.
Sursa știre: digi24.ro
Sursa foto: Facebook-Forțele Terestre Române