Premierul Florin Cîțu a anunțat, luni, 16 august, trimiterea unui avion în Afganistan pentru repatrierea a 35 de cetățeni români, blocați după revenirea talibanilor la putere.
„În acest moment mai sunt 35 de cetățeni români în Afganistan. I-am propus domnului președinte (n.r. – Klaus Iohannis) să trimitem un avion pentru a-i aduce acasă. Avem două variante. Trimitem un avion în colaborare cu NATO ori trimitem un avion al nostru”, a anunțat premierul Florin Cîțu.
În plus, șeful executivului a precizat că în Afganistan a fost semnalată prezența a 60 de cetățeni români, 25 dintre aceștia fiind deja extrași.
La scurt timp, Administrația Prezidențială a transmis un comunicat prin care confirmă implicarea de urgență a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetățenilor români aflați încă pe teritoriul statului afgan.
Haos în Afganistan după revenirea talibanilor
Mii de persoane, foști colaboratori ai statelor occidentale, ai fostului Guvern și simpli afgani, au luat cu asalt, luni, 16 august, pista aeroportului din Kabul în încercarea de a se refugia de teama talibanilor. Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața într-o busculadă iar în imaginile publicate de presa internațională se observă trei persoane care se prăbușesc dintr-un avion aflat în zbor.
După ce statele occidentale au început evacuarea ultimelor trupe din Afganistan, talibanii au preluat puterea la Kabul, forțându-l pe Ashraf Ghani să demisioneze.
SUA și aliații din NATO i-au alungat de la putere în noiembrie 2001 pe talibani, după ce aceștia i-au oferit adăpost lui Osama Bin Laden și altor teroriștii Al-Qaida implicați în atentatele de la 11 septembrie.
În perioada 1996 – 2001, când s-au aflat la putere în Afganistan, talibanii au impus interpretarea în sens foarte strict a legii islamice Șaria. Femeilor au obligate să poarte burka, le-a fost interzisă educația și restricționat accesul la asistență medicală. În același timp, au fost impuse pedepse brutale, precum uciderea cu pietre(lapidarea), execuții publice și amputarea unui membru pentru cei acuzați de furt.
Sursa știre: mainnews.ro