Procurorul general Alexandr Stoianoglo a amenintat-o, joi, pe presedintele Maia Sandu cu dosar penal in legatura cu furtul miliardului. Stoianoglu a mai acuzat-o pe Maia Sandu de ingerinte in justitie si a sustinut ca aceasta i-a cerut sa le faca dosare penale socialistilor si comunistilor. Maia Sandu l-a acuzat deseori pe Stoianoglu ca i-a protejat pe marii corupti din tara si a cerut schimbarea acestuia.
„Pana acum permanent am vorbit despre organizatorii furtului miliardului, beneficiarii, dar procuratura pana acum nu a analizat actiunile si deciziile care au fost adoptate de Guvern. Noi avem o problema cu atragerea la raspundere penala a oamenilor care au fost in componenta unor organe colegiale. Vom veni cu propuneri pentru schimbarea legislatiei inclusiv care prevede si atragerea la raspundere a organelor colegiale.
Este vorba despre toti membrii Guvernului care in perioada respectiva au participat la adoptarea deciziei. In perioada 2014-2015”, a declarat Stoianoglo, intr-o conferinta de presa.
Maia Sandu a fost ministru al Educatiei in perioada 2012-2015.
Stoianoglu a mai sustinut ca Maia Sandu ar fi cerut sa le faca dosare penale mai multor persoane publice, majoritatea din actuala opozitie parlamentara. El a spus ca la ultima sedinta a Consiliului Suprem de Securitate, din data de 10 august, Maia Sandu ar fi prezentat o lista cu numele celor pe care ii vrea cu dosare.
„Presedintele statului a prezentat o lista de persoane, inclusiv reprezentanti ai actualei opozitii, cerandu-ne insistent sa-i tragem la raspundere penala”, a mentionat procurorul general.
Alexandru Stoianoglo a indemnat Presedintia sa publice nu doar deciziile Consiliului Suprem de Securitate, ci si anexele acestora, cu numele celor pentru care s-ar fi ceruit dosare.
„Eu cred ca Presedintia trebuie sa aiba curajul sa publice informatii despre cine se doreste a fi anchetat. In cazul sedintei de la CSS am fost intrebati: De ce Dodon nu are dosare, Greceanii? Fara nicio argumentare…”, a mai sustinut Stoianoglu.
Alexandru Stoianoglo o mai acuza pe Maia Sandu de ingerinte in sistemul de drept.
„Apogeul tensiunilor noastre cu doamna presedinte a fost atins la ultima sedinta a Consiliului Suprem de Securitate. Cred ca e prima data cand presedintele isi permite sa cheme la raport sefii procuraturilor specializate. Asta isi permitea doar Plahotniuc. A fost clar dupa sedinta ca se pregateste demiterea Procurorului General”, a spus Stoianoglo.
El a mai anuntat ca va sesiza institutiile internationale privind modificarile la Legea Procuraturii. Acestea sunt menite sa il inlocuiasca din functie.
„Scopul acestuia este inlaturarea cu orice pret a procurorului general. Este grav ca proiectul a fost elaborat cu incalcarea tuturor rigorilor, fara avize. In graba lor, autorii initiativei au considerat irelevant de a solicita avizul unor institutii internationale cum este Comisia de la Venetia, expertiza careia este relevanta. Scopul acestor modifcari nu are nimic comun cu eficientizarea activitatii PG si restabilirea ordinii de drept. Aceste mecanisme permit subordonarea politica a PG ”, a declarat Alexandru Stoianoglo.
El a precizat ca va contesta la Curtea Constitutioanala noua lege de functionare a Procuraturii Generale.
Sursa știre: aktual24.ro