Reprezentanţii Apelor Române au adunat, de la începutul sezonului estival, 11.000 de tone de alge, precizând că acestea sunt strânse doar pe timpul nopţii şi doar atunci când ajung pe ţărm.
Potrivit unui comunicat al Apelor Române, 11.000 de tone de alge au fost adunate de către Apele Române Dobrogea Litoral – Sistemul de Gospodărirea Apelor (SGA) Constanţa de la începutul sezonului estival şi până în prezent.
Sursa citată menţionează că înflorirea algală cea mai semnificativă se menţine în zona de sud a litoralului românesc.
„Având în vedere cantităţile mari de alge acumulate în apă, acestea nu pot fi colectate decât atunci când ajung pe ţărm. În plus, pentru siguranţa şi confortul turiştilor, echipele din cadrul SGA Constanţa intervin, doar pe timpul nopţii, pe toată linia ţărmului, de la Năvodari la Vama Veche, cu utilaje specializate”, transmit Apele Române, potrivit news.ro.