Dan Vîlceanu a făcut furori cu declarația sa privind salariul minim net. Răspunsul la întrebarea “cât este salariul minim în România” este unul relativ, în funcție de situațiile în care se află angajatul. Potrivit legilor în vigoare, oficial în România avem trei salarii minime brute : cel clasic de 2.300 lei, cel pentru studii superioare de 2.350 lei și cel pentru angajații din construcții de 3.000 lei.
Cele de mai sus înseamnă un net de: 1.386 lei pentru cel clasic, 1.413 lei pentru cel cu studii superioare și 2362 lei pentru cel din construcții.
Referindu-ne la ultimul caz, este așa de mare deoarece sunt acordate facilități. Angajații din construcții nu plătesc impozit pe venit, asigurări de sănătate și contribuția la Pilonul II. Ei plătesc doar la Pilonul I.
(Situația în construcții e ceva mai amplă, deoarece au parte de aceste facilități cei care au salarii între 3.000 și 30.000 de lei. De exemplu, un șofer de la o firmă de construcții va lua un salariu net mai mare decât unul care lucrează într-o altă industrie la același brut, deși beneficiază ambele de aceleași servicii publice)
Revenind la salariul minim clasic, probabil nu sunt cazuri, dar dacă cineva din IT ar fi plătit cu salariul minim, atunci ar avea în mână 1.495 lei.
De ce depinde salariul minim net
Consultantul fiscal Gabriel Biriș a avut o postare pe facebook în arată în funcție de ce depinde salariul minim.
Potrivit acestuia, depinde de numărul persoanelor pe care angajatul le are în întreținere, de care depinde și deducerea personală (405 lei, fără /565 lei, 1 pers/725 lei, 2 pers/885 lei, 3 pers/1205 lei, 4 pers sau mai multe).
Deci, spune el, din brut scădem contribuțiile (35%), adică 805 lei. Rest 1.495 lei.
Din rest scădem deducerea personală și înmulțim 10%, pentru a calcula impozitul (IV)
Adică:
– fara: IV= 109 lei. NET: 1.386 lei.
– 1 pers: IV = 93 lei. NET: 1.402 lei.
– 2 pers: IV = 77 lei. NET: 1.418 lei.
– 3 pers: IV = 61 lei. NET: 1.434 lei.
– 4 pers: IV = 29 lei. NET: 1.466 lei.
Dan Vîlceanu credea că e 1.600 lei net
Noul ministru al Finanțelor, Dan Vîlceanu , s-a bâlbâit, marți, când a fost întrebat într-o conferință de presă cât este salariul minim net în România, primul răspuns fiind 1.600 de lei. “Nu are cum să fie 1.300”, i-a spus Vîlceanu unui reporter care i-a atras atenția că salariul minim net este 1.386 de lei.
“Este în jur de 1.600… și ceva”, a răspuns Vîlceanu.
Când reporterul i-a spus că, de fapt, este 1.386 lei, ministrul a replicat: “E 2.380, cred, salariul minim… Da, 2.300 salariul minim brut. Deci nu are cum să fie 1.300, dar, mă rog”.