Echipa lui Cîțu încearcă să îndepărteze doi oameni a lui Orban din funcții importante

Echipa Cîţu încearcă să obţină două funcţii-cheie în Parlament, chair înainte de Congres, prin susţinerea unor candidaţi care să ia locul unor apropiaţi ai lui Ludovic Orban. Surse politice au precizat pentru „Adevărul” că Florin Roman va fi sprijinit pentru funcţia de vicepreşedinte al Camerei, în timp ce Daniel Fenechiu este susţinut pentru şefia de grup de la Senat, scrie Adevărul.

Începutul sesiunii parlamentare înseamnă şi rediscutarea oamenilor care ar trebui să deţină funcţii în conducerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, precum şi pentru liderii de grup. Apropierea Congresului PNL a dus la începerea jocurilor de culise astfel încât să fie mulţumiţi cât mai mulţi membri din echipa Cîţu, grupare care în prezent pare să deţină majoritatea în PNL, deşi la nivel parlamentar nu a fost încă testat acest lucru.

La nivelul Camerei Deputaţilor, echipa Cîţu ar vrea să impună pentru funcţia de vicepreşedinte pe Florin Roman, susţin surse din conducerea PNL, în timp ce din echipa Orban candidează pentru menţinerea funcţiei Laurenţiu Leoreanu. Funcţia de secretar, ocupată în prezent de Cristian Buican (şeful PNL Vâlcea), nu este ameninţată. Surse politice din echipa Cîţu au precizat pentru „Adevărul” că prin nepunerea niciunui candidat propriu încearcă să-l atragă pe Buican spre tabăra lor.

Şanse foarte mici sunt şi pentru schimbarea lui Gabriel Andronache din funcţia de lider de grup. Deşi face parte din PNL Braşov, filială care-l susţine în întregime pe Orban, Andronache este menţinut pentru că are o atitudine politică moderată şi este unul dintre profesioniştii liberali pe care se bazează partidul. De altfel, deputatul liberal evită clinciurile politice.

Guran versus Fenechiu

La Senat, principala schimbare pe care o urmăreşte echipa Cîţu este cea a liderului de grup, Virgil Guran (şeful PNL Dâmboviţa), unul dintre apropiaţii lui Orban. Prin urmare, tabăra Cîţu vrea să-l arunce în lupta pe senatorul Daniel Fenechiu, care a mai fost lider de grup. Alina Gorghiu îşi va menţine funcţia de vicepreşedinte al Senatului, la fel şi Eugen Pîrvulescu (preşedinte al PNL Teleorman, în prezent aflat în control judiciar).

Sursa știre: comisarul.ro

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular