Ședința de Guvern de miercuri, 1 septembrie, a fost suspendată, după ce premierul Florin Cîțu a introdus pe ordinea de zi suplimentară un proiect de Ordonanță de Urgență privind aprobarea programului „Anghel Saligny”, cunoscut sub denumirea de „PNDL 3”, au declarat surse politice.
Acuzat de USR PLUS că a propus adoptarea proiectului de act normativ fără ca acesta să aibă toate avizele, premierul Florin Cîțu a susținut că acesta îndeplinește toate procedurile legale, insistând că va fi adoptat după reluarea ședinței, la ora 19:00.
USR PLUS ia în calcul moțiunea de cenzură
Liderii USR PLUS s-au reunit de la ora 13:00 într-o ședință la Palatul Parlamentului pentru a discuta strategia formațiunii în acest caz. Într-o declarație la Digi 24, copreședintele USR PLUS Dacian Cioloș a lăsat de înțeles că nu este exclusă elaborarea unei moțiuni de cenzură, dacă Florin Cîțu forțează adoptarea „PNDL 3”.
Cu mai puțin de două luni rămase până la congresul în care va fi ales viitorul președinte al PNL, premierul Florin Cîțu, care este și candidat, a propus adoptarea programului „Anghel Saligny”, care ar urma să fie al treilea proiect al Guvernului în ultimii șase ani de finanțare a investițiilor autorităților locale, după Program Național de Dezvoltare Locală 1 respectiv 2, prin care s-au alocat aproape 50 miliarde lei.
Prin programul „Anghel Saligny” ar urma să fie finanțate lucrări pentru alimentarea cu apă și stații de tratare a apei, sisteme de canalizare și stații de epurare a apelor uzate, drumurile publice, poduri, podețe, pasaje sau punți pietonale și sisteme de distribuție a gazelor naturale și a racordului la sistemul de transport al gazelor naturale.
În urma analizării noului program „Anghel Saligny”, destinat autorităților locale, reprezentanții asociației Expert Forum au concluzionat că acesta este asemănător cu controversatul PNDL, lansat în timpul guvernării PSD.