Președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu se vor afișa împreună la un eveniment organizat cu prilejul Zilei Pompierilor.
Cei doi, Klaus Iohannis și Florin Cîțu, vor fi prezenți, în tandem, la manifestarea programată pentru ora 18.00, cu prilejul Zilei Pompierilor. Este un nou prilej, în plină criză politică, în care șeful statului își anunță susținerea pentru actualul premier.
Acesta este primul eveniment public la care participă cei doi oficiali, de la momentul la care a fost declanșată criza politică ce a dus la retragerea USR PLUS de la guvernare.
În urmă cu aproximativ o lună, președintele și premierul au fost, împreună, la un alt eveniment, la Constanța, cu prilejul Zilei Marinei. Aparițiile publice ale celor doi au loc pe fondul apropierii congresului PNL, programat pentru 25 septembrie și în contextul crizei politice.
În urmă cu o săptămână, vicepremierul Dan Barna și cei șase miniștri USR-PLUS din Guvernul Florin Cîțu și-au prezentat demisiile din guvern. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Dan Barna, într-o conferință de presă.
„Primul ministru va avea demisiile noastre pe birou. E o chestiune practică, mâine mai mergem la ministere, nu este nici o formă de negociere”, declara Dan Barna.
De la acel moment, Florin Cîțu a transmis, celor de la USR PLUS doar mesaje contradictorii. Astfel, pe de-o parte, Florin Cîțu îi invita pe cei de la USR PLUS la negocieri, pentru a-și relua locul în Guvern. Pe de altă parte, uneori chiar și în decurs de câteva minute anunța că nu poate fi partener cu ei din cauza asocierii USR PLUS cu AUR.
Mai mult, premierul a concediat din guvern secretarii de stat, prefecții și subprefecții USR PLUS, tot în timp ce spunea că-și dorește o reconciliere.
Ziua Pompierilor marcată pe 13 septembrie
La 13 septembrie este marcată anual Ziua pompierilor, evocând rezistența pompierilor militari, conduşi de locotenentul Pavel Zăgănescu în lupta din Dealul Spirii. Pompierii au luptat împotriva forțelor otomane, pentru apărarea Revoluţiei de la 1848.
În Ţara Românească, Revoluţia s-a declanşat în iunie 1848, iar pentru a o înăbuși, trei luni mai târziu, la 13 septembrie 1848, forţele otomane au intrat în Bucureşti, cu o armată de 6.000 de ostaşi.
În 13 septembrie, a avut loc lupta din Dealul Spirii, ultima confruntare armată de pe teritoriul românesc între ostaşii Ţării Româneşti şi trupele otomane. Compania de Pompieri Bucureşti, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, a luptat eroic în faţa unui adversar net superior. Peste jumătate din efectivul companiei de pompieri a căzut în această luptă, care mai este cunoscută și drept „baia de sânge de la București”.
Actul eroic de la 13 septembrie 1848 a rămas, astfel, una dintre cele mai importante date din istoria armei pompierilor. Și este celebrată ca zi a pompierilor prin Hotărârea de Guvern nr. 492/1997. În amintirea actului eroic din Dealul Spirii, la 13 septembrie 1901 a fost dezvelit Monumentul Eroilor Pompieri din Bucureşti, realizat de sculptorul Wladimir Hegel, din fața Arsenalului Armatei.
Sursa foto: Facebook-Telejurnal