Reacția PSD după ce Dragnea a anunțat că și-a făcut partid

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat că formaţiunea pe care Liviu Dragnea a anunţat că o sprijină, Alianţa pentru Patrie, ar putea avea soarta celor înfiinţate în trecut de alţi preşedinţi ai PSD, cum s-a întâmplat în cazurile lui Mircea Geoană şi Victor Ponta, adică faptul că nu au reuşit să treacă pragul parlamentar.

„Nu-i o idee nouă în PSD. Au mai fost încercări de a face şi alte formaţiuni. Au fost alţi foşti preşedinţi. Astăzi sunt în zona neparlamentară. Bănuiesc că s-ar întâmpla acelaşi lucru. Toate încercările au avut acelaşi traseu”, a declarat Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD. 

Întrebat dacă va fi afectat PSD de apariţia noului partid, Radu Oprea a completat: „Sigur că Liviu Dragnea fost preşedintele PSD. A trecut printr-o suferinţă. Înţelegem suferinţa, îi dorim sănătate”.

Social-democratul a mai subliniat faptul că partidul nu s-a predat lui Iohannis, iar dovada cea mai bună este faptul că PSD a câştigat alegerile parlamentare din decembrie 2020.

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular