George Burcea a dat lovitura pe plan profesional. Actorul a intrat în atenția celebrului regizor Tim Burton. George Burcea va juca în „Wednesday”, un serial-continuare a faimosului film „The Addams Family”, alături de Catherine Zeta-Jones. Cariera actorului este în plină ascensiune și va face parte din pelicula regizată de Tim Burton. Actrița Catherine Zeta-Jones vine în România special pentru filmările acestui serial.
George Burcea a fost ales pentru a interpreta rolul majordomului familiei Addams, Lurch. Un alt român va juca în „Wednesday”. Este vorba despre Victor Dorobanțu, care va interpreta rolul lui Thing. Serialul va fi realizat special pentru Netflix, iar filmările vor avea loc integral în România.
Serialul va spune povestea lui Wednesday, mezina familiei, care va merge la Nevermore Academy. Catherine Zeta-Jones și Luis Guzmán îi vor interpreta pe părinții familiei, Morticia și Gomez. Mai mult, Gwendoline Christie, cunoscută din serialul „Game of Thrones” va avea rolul rivalei Morticiei.
„Voi începe în curând filmările în România. Sunt foarte încântată să lucrez cu minunatul Tim Burton, cu cei care se ocupă de costume şi machiaj am mai lucrat. Cu Luis Guzman am filmat şi în Traffic. Va fi o camaraderie minunată. Abia aştept să filmez”, a declarat Catherine Zeta-Jones. Cele mai cunoscute ecranizări ale familiei Adams sunt cele din 1964 şi 1991.
Sursa știre: libertatea.ro