Percheziții DNA în aceasta dimineata la mai multe instituții publice din Iași, printre care și Consiliul Județean.
În cauză, urmărirea penală este deocamdată in rem, iar procurorii au ridicat astăzi mai multe documente.
Perchezițiile au avut loc la trei instituții publice ți una privată. Printre cele publice se numără Consiliul Județean și o instituție subordonată acestuia, respectiv Școala Populară de Arte.
În acest caz, procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează săvârșirea unor acte de corupție în perioada februarie-august 2021. Surse din anchetă au declarat că urmărirea penală este in rem și că deocamdată s-au ridicat documente ce țin de speța cercetată.
De asemenea, în dosar ar fi vorba despre externalizarea unor servicii din cadrul Școlii Populare de Arte, la prețuri exorbitante către niște firme private care aparțin angajaților instituției.
Sursa foto: Facebook-B1.ro