România de azi este în situația fostei firme a lui Cîțu – Cifra de afaceri este zero și acumulează datorii peste datorii

România de azi pare că se află în situația fostei firme a premierului Florin Cîțu: o afacere falimentară, care acumulează doar pierderi și datorii.

Puțini își mai amintesc că, în 2012, după ce a fost dat afară de la ING Bank, Florin Cîțu a înființat o firmă care îi purta numele, FLORIN CITU ADVISORY SRL.

Firma a fost înregistrată în 20 septembrie 2012 și avea ca principal obiect de activitate „consultanța pentru afaceri si management”, iar sediul social era chiar acasă la Florin Cîțu.

Unic fondator, asociat și administrator era Cîțu Florin Vasile, în prezent prim-ministru.

După 4 ani, firma a fost radiată și lichidată

Firma lui Florin Cîțu a funcționat 4 ani și câteva luni, până în aprilie 2017 când a fost dizolvată și lichidată. Motivul declarat al lichidării a fost acela că FLORIN CITU ADVISORY SRL ajunsese în imposibilitatea de a-și realiza obiectul de activitate, Florin Cîțu, adică patronul și administratorul unic al firmei, fiind ales senator pe listele PNL.

Chiar dacă acesta a fost motivul oficial, datele declarate de Florin Cîțu ne arată că firma era deja falimentară. Problema lui Florin Cîțu este însă că, și până să devină senator, firma fusese, practic, tot în „imposibilitatea de a-și realiza obiectul de activitate”. Și asta datorită incompetenței lui Florin Cîțu.

În cei 4 ani de funcționare NIMENI nu a apelat la serviciile de „consultanța pentru afaceri si management” ale FLORIN CITU ADVISORY SRL. Firma a avut an de an ZERO cifră de afaceri, înregistrând doar pierderi și acumulând datorii, inclusiv la bugetul de stat.

Rezultatele anuale, oficiale, ale FLORIN CITU ADVISORY SRL:

2012

– cifra de afaceri: 0 lei

– pierderi: 418 lei

– datorii totale: 969 lei

– angajați: 1 (probabil același cu asociatul unic și administratorul unic, adică Florin Cîțu)

2013

– cifra de afaceri: 0 lei

– pierderi: 6.035 lei (mai mari cu 1.344% față de anul precedent)

– datorii totale: 7.191 lei (mai mari cu 642% față de anul precedent)

– angajați: 1

2014

– cifra de afaceri: 0 lei

– pierderi: 6.651 lei (mai mari cu 10% față de anul precedent)

– datorii totale: 13.141 lei (mai mari cu 83% față de anul precedent)

– angajați: 1

2015

– cifra de afaceri: 0 lei

– pierderi: 7.708 lei (mai mari cu 16% față de anul precedent)

– datorii totale: 21.956 lei (mai mari cu 67% față de anul precedent)

– angajați: 2

2016

– cifra de afaceri: 0 lei

– pierderi: 8.732 lei (mai mari cu 13% față de anul precedent)

– datorii totale: 29.803 lei (mai mari cu 36% față de anul precedent)

– angajați: 2

O parte dintre datoriile FLORIN CITU ADVISORY SRL erau față de bugetul de stat. Florin Cîțu, care avea să devină ulterior ministru de Finanțe și prim-ministru, nu a plătit datoriile firmei sale la stat decât după ce a devenit senator.

În decembrie 2016, FLORIN CITU ADVISORY SRL avea obligații restante totale la stat de 4.031 lei (2.803 –  Contributii Asigurari Sociale, 1.121 lei – Contributii Fond Asigurari Sociale, 715 lei – Impozite Taxe Neplatite, 107 lei – Contribuții Șomaj)

Ca multe alte informații, și faptul că a fost 4 ani unic asociat, unic administrator și, foarte probabil, angajat al FLORIN CITU ADVISORY SRL lipsește din biografia oficială a actualului prim-ministru al României.

Și, la fel ca în cazul celorlalte informații, motivul este acela că lui Florin Cîțu îi e rușine cu trecutul lui. În cazul FLORIN CITU ADVISORY SRL, îi e rușine de trecutul lui de antreprenor, manager și consultant.

Florin Cîțu a fost un consultant pe care nu îl angaja nimeni, un manager catastrofal și un antreprenor falimentar.

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular