Anul 2021 a început cu moda NFT-urilor în business, care pare să ia amploare. Ce sunt NFT-urile? Sunt bunuri digitale, care nu există fizic, dar pentru care colecționarii sunt gata să plătească milioane de dolari.
Numele NFT vine de la prescurtarea din engleză pentru „tokenuri non-fungibile”. În românește, li s-a mai spus și „jetoane infungibile”.
Tokenurile non-fungibile au fost un inepuizabil subiect de știri, devenind extrem de prețioase aproape peste noapte, cumva precum criptomonedele. Iar în curând, un nou NFT va ajunge pe piață și este un pic diferit față de cele anterioare pentru că, se pare, va conține întreaga secvențiere genetică a unui om de știință celebru.
Ce este un NFT și de ce stârnește interesul colecționarilor
Un NFT este o unitate de date unică stocată într-un registru digital denumit blockchain. Un blockchain este o listă de înregistrări (sau date) în continuă creștere, numite blocuri, care sunt legate și securizate cu ajutorul criptografiei (ramură a matematicii care se ocupă cu securizarea informației, precum și cu autentificarea și restricționarea accesului într-un sistem informatic).
Spre deosebire de criptomonede și alte tipuri de jetoane digitale, NFT-urile nu pot fi schimbate între ele. Cu alte cuvinte, nu sunt fungibile.
NFT-urile sunt create prin încărcarea unui fișier, cum ar fi o creație artistică, pe o piață de licitații specializată. Jetoanele infungibile pot fi folosite pentru a crește în mod artificial raritatea unei opere digitale, dacă autorul îi asociază un NFT a cărui semnătură este unică. Din acest punct de vedere, un jeton infungibil asociat unei opere se aseamănă cu un autograf. Aceste caracteristici fac din NFT-uri bunuri digitale unice, iar asta suscită interesul colecționarilor.
NFT-urile căutate de colecționari nu au o existență fizică, palpabilă, ele „trăiesc” pe platforme blockchain. De exemplu, fondatorul rețelei Twitter, Jack Dorsey, și-a scos la licitație primul mesaj postat vreodată pe rețeaua sa socială, iar cineva a plătit aproape 3 milioane de dolari pe el. Acea postare pe Twitter, care datează din anul 2006, a fost scoasă la licitație sub formă de NFT pe blockchain-ul Ethereum. Licitația a fost organizată pe platforma Valuables by Cent, explică un articol pe startupcafe.ro.
Cine este George Church
Așadar, după ce lumea internetului a fost bulversată de vestea că au existat clienți dispuși să plătească milioane de dolari pentru asemenea certificate, acum ele se extind și în zona științei. Mai exact, foarte curând va apărea pe piață un NFT care este nici mai mult nici mai puțin decât expresia artistică a genomului unui faimos om de știință.
În cazul în care nu sunteți familiarizați cu personalitatea lui George Church, iată câteva dintre contribuțiile sale la știință: predă genetica la Harvard Medical School și e directorul Departamentului SUA de Energie și Tehnologie. În 1984, a dezvoltat prima metodă directă de secvențiere genomică și a ajutat la inițierea faimosului Human Genome Project.
20 de ani mai târziu, în 2005, Church a devenit prima persoană care și-a lansat public datele medicale și genomice în scopuri de cercetare.
De asemenea, este fondatorul lui DigiD8, un serviciu de dating care cuplează utilizatorii conform informațiilor genetice, ca să minimizeze șansele de-a transmite boli ereditare copiilor. Proiectul a dat naștere însă unor controverse, pentru că ridică probleme de natură etică.
Pe scurt, genomica e un domeniu care n-ar fi avansat atât de rapid dacă nu era Church.
Trebuie specificat însă că genetica e puțin diferită de genomică: prima se referă la studiul genelor singulare, inclusiv al felului în care trăsăturile sunt moștenite de la o generație la alta, iar cea din urmă se ocupă cu studiul tuturor genelor unui organism și al manierei în care acestea îl influențează ca întreg.
NFT cu genomul lui George Church
Revenind la NFT-uri sau tokenurile non-fungibile, ele sunt etichete unice virtuale care sunt înmagazinate într-un blockchain și conectate la dosare digitale, certificându-le ca fiind autentice. Majoritatea dosarelor digitale vândute ca NFT-uri pot fi descărcate de oricine, dar cel care a cumpărat token-ul le deține de facto.
Ei bine, NFT-ul lui George Church va include o reprezentare artistică a genomului său. Pagina web a proiectului dezvăluie logica din spatele acestei idei: genomul uman e un cod unic al fiecărui individ, o reprezentare nealterată a celor mai profunde și mai personale date, ceea ce înseamnă că, prin natura sa, este non-fungibil.
„Acest NFT n-a fost ideea mea, dar să sperăm că e una bună. Evenimentul va spori conversațiile despre revoluția care se întâmplă acum în citirea și scrierea ADN-ului”, a comentat George Church pentru publicația The Scientist.
La urma urmei, e greu de spus ce e mai bizar: faptul că putem să ne secvențiem întregul genom cu bani puțini, că bogații lumii se întrec să plătească milioane pentru artă digitală sau că știința genetică super-avansată, critopmonedele și arta sunt acum amestecate într-un singur produs vandabil?
Sursa știre: digi24.ro
Sursa foto: Facebook-George Church