Delegaţia USR PLUS în Parlamentul European a prezentat, de Ziua Europei, viziunea formaţiunii pentru Europa de mâine şi propunerile partidului pentru Conferinţa privind Viitorul Europei. Propunerile sunt sub forma unui manifest, la care cetăţenii sunt invitaţi să contribuie. „În următorii ani, dacă nu vom avea o Uniune Europeană în care să aibă încredere cetăţenii, nu vom avea deloc o Uniune Europeană sau, oricum, ea nu va fi eficientă. Noi, în Parlamentul European, ne-am bătut ca un cuvânt cheie să-l aibă cetăţenii”, a afirmat Dacian Cioloş, copreşedinte USR PLUS.
USR PLUS propune „să existe un exerciţiu de consultare de genul Conferinţei nu o dată la 10 ani sau la 5 ani, ci în fiecare an”.
Potrivit USR PLUS, manifestul este punctul de plecare în Conferinţa privind Viitorul Europei, care va dura cel puţin un an şi care va stabili direcţiile UE pentru următorii ani.
„Discuţia despre viitorul Europei este importantă atât din perspectiva priorităţilor europene care trebuie puse pe masă – şi cetăţenii sunt invitaţi să-şi exprime opinia –, dar şi din perspectiva funcţionării UE: cum trebuie împărţită puterea de decizie la nivel european, cum să facem să avem o voce mai bine auzită şi ascultată la nivel internaţional.
Intrăm acum într-o etapă în care trebuie să facem în aşa fel încât în deciziile la nivel european să se poată implica mai mult cetăţenii. Să vorbim de o Uniune Europeană a cetăţenilor, pentru că, din punctul meu de vedere, în următorii ani, dacă nu vom avea o Uniune Europeană în care să aibă încredere cetăţenii, nu vom avea deloc o Uniune Europeană sau, oricum, ea nu va fi eficientă. Noi, în Parlamentul European, ne-am bătut ca un cuvânt cheie să-l aibă cetăţenii, nu doar politicienii, aleşii oamenilor din PE sau din parlamentele naţionale, nu doar membrii guvernelor statelor membre”, a specificat Dacian Cioloş, preşedintele Renew Europe şi copreşedinte USR PLUS.
Europarlamentarul USR PLUS Alin Mituţa a arătat că manifestul lansat de USR PLUS are rolul de a sintetiza ideile pentru Conferinţa privind Viitorul Europei.
„Aceste idei sunt doar un început pentru o dezbatere amplă pe care vrem să o avem cu cetăţenii. UE are un impact imens în viaţa de zi cu zi a tuturor europenilor, din moment ce 70% din legislaţia aplicabilă în oricare dintre statele membre provine, de fapt, de la nivelul instituţiilor europene. Soluţiile propuse de noi? De exemplu, pe partea de implicare efectivă a cetăţenilor, USR PLUS propune să existe un exerciţiu de consultare de genul Conferinţei nu o dată la 10 ani sau la 5 ani, ci în fiecare an. Iar opiniile cetăţenilor să nu fie doar o chestiune de bifat, ci să fie luate în consideraţie foarte serios. În ceea ce priveşte schimbările la nivel de arhitectură instituţională, noi propunem introducerea dreptului de iniţiativă legislativă pentru PE şi considerăm că este nevoie de mai multă transparenţă în modul de desemnare în funcţiile importante la nivel european”, a afirmat europarlamentarul USR PLUS Alin Mituţa.
Potrivit europarlamentarului Ramona Strugariu, Conferinţa despre Viitorul Europei este şi „despre ce trebuie să facem pentru ca cei aproape 500 de milioane de cetăţeni ai UE să simtă că sunt sprijiniţi şi reprezentaţi în acest proiect, aşa cum merită să fie”.
„În ceea ce priveşte capitolul Justiţie, ne uităm în primul rând la asigurarea unui acces efectiv, real, nediscriminatoriu la Justiţie pentru toţi cetăţenii Europei, ne uităm şi la finanţare astfel încât sistemul să se adreseze nevoilor profesioniştilor din domeniu şi ale societăţii civile. Trebuie să ne uităm şi la cadrul de combatere a marii infracţionalităţi, fie că vorbim de exercitarea mandatului funcţionarului public, fie că discutăm despre marile reţele de crimă organizată. O prioritate absolută pentru noi este şi participarea României la Spaţiul Schengen”, a precizat europarlamentarul USR PLUS Ramona Strugariu.”În ceea ce priveşte viitorul Europei, UE nu poate fi un gigant financiar, un loc din care doar vin fondurile europene, şi să fie în anumite situaţii un mignon legislativ. Consider că se impune clarificarea unor competenţe şi instrumente. Există o aşteptare a cetăţeanului ca atunci când statul lui nu este pregătit sau nu poate să răspundă, UE să intervină în costum de salvator. Văd o Uniune a solidarităţii în Sănătate şi o Uniune a Sănătăţii, stabilind şi un standard comun de sănătate. Cum ar fi să avem un standard minim european de sănătate? Cum ar fi ca nimeni să nu fie lăsat în urmă? Cum ar fi să facem achiziţii comune pentru medicamentele care nu se găsesc în anumite state?”, a declarat europarlamentarul USR PLUS Nicu Ştefănuţă.
Europarlamentarul Vlad Botoş a afirmat că UE trebuie să fie mai aproape de cetăţeni şi că ar trebui făcute schimbări pentru ca instituţiile europene să se poată implica acolo unde statul nu reuşeşte să rezolve toate problemele.
„De exemplu, problema pensiilor şi a pensionarilor. Vorbim despre oameni care au muncit o viaţă întreagă, care au contribuit la sistemul de pensii şi care au dreptul la o viaţă demnă, tihnită. Este rândul statului să se asigure că nu le lipseşte nimic. Sunt state unde chiar aşa se întâmplă, dar sunt state care au mari probleme în a asigura un trai decent pensionarilor. Din păcate, şi România se numără printre ele. În domeniile şi în statele unde sunt probleme grave, cred că UE ar trebui să poată interveni, să poată cere şi realiza analize ale sistemului care nu funcţionează, să ofere soluţii bazate pe experienţa statelor unde lucrurile merg foarte bine. Nu trebuie să ne fie teamă să învăţăm unii de la alţii, să schimbăm lucrurile care nu merg”, a declarat europarlamentarul USR PLUS Vlad Botoş.
Europarlamentarul Dragoş Pîslaru, prima idee pentru viitorul Europei este legătura clară între economic şi social.
„Sunt transformări majore care au loc. Pe de o parte, pe zona economică, discutăm de desăvârşirea proiectului european, uniunea pieţelor de capital, uniunea bancară, ideea de guvernanţă economică şi de pact de stabilitate şi creştere. Pe de altă parte, pe zona socială, cu toţii ne dăm seama de un lucru: în pandemie, am văzut cât de importantă este solidaritatea. Am văzut că nu putem discuta de Viitorul Europei fără a vorbi de cea mai importantă parte a sa: cetăţenii. Europa nu este numai despre milioane de euro într-un buget, ci despre milioane de cetăţeni care crează viitorul Europei”, a arătat Pîslaru.
Europarlamentarul Vlad Gheorghe consideră că ar trebui înfiinţate mai multe Birouri de informare pentru cetăţeni în regiunile istorice ale României şi desfăşurate campanii de informare în online.
„Europa afectează viaţa fiecărui cetăţean, în timp ce fiecare cetăţean nu putem spune că ştie exact clar cât de mult îi afectează viaţa UE şi statul său de cetăţean european, nu putem spune că are toate informaţiile despre ce facem noi la Parlamentul European, despre ce face Comisia Europeană şi Consiliul, despre cum funcţionează mecanismele europene. Cred că informaţiile acestea sunt încă departe de oameni. Este foarte important ca oamenii să aibă contact real cu un Birou al UE, cu reprezentanţi ai UE care să le explice cum funcţionează lucrurile, care sunt valorile europene şi politicile, ce drepturi au ca cetăţeni şi cum şi le pot exercita”, a explicat Vlad Gheorghe.
Dragoş Tudorache a afirmat că, atunci când ne gândim la viitorul Europei, nu putem ignora contextul geopolitic.
„Suntem la intersecţia, la punctul de întrepătrundere a unor interese la nivel geopolitic. Prima prioritate o constituie relansarea dialogului transatlantic cu Statele Unite ale Americii, să găsim energia de a acţiona împreună pentru a da credibilitate la ceea ce înseamnă forţa democraţiilor liberale la nivel global. Apoi, sunt relaţia cu China, respectiv cu Rusia. În ceea ce priveşte extinderea UE, trebuie să avem o politică ambiţioasă de extindere pentru cele două zone care geografic şi istoric fac parte din Europa: Balcanii şi ţările din Parteneriatul estic. Moldova este şi ea pe lista de priorităţi a noastră, a României, şi va trebui să luptăm în fiecare zi, nu trebuie şi nu ne putem permite să uităm de Moldova”, a precizat Tudorache.
Manifestul Viitorul Europei reprezintă punctul de plecare al delegaţiei USR PLUS din Parlamentul European în dezbaterile Conferinţei privind viitorul Europei. Mai multe informaţii pot fi găsite şi pe site-ul Viitorul Europei, site lansat astăzi şi pe care cetăţenii pot transmite schimbările pe care le văd necesare în UE.
USR PLUS va organiza dezbateri pe fiecare temă în parte la care vor fi invitaţi membri, miniştrii USR PLUS, parlamentari şi aleşi locali.
Sursa știre: stiripesurse.ro
Sursa foto: Facebook-Dacian Cioloș