CSM – CAMELIA BOGDAN nu va fi exclusă din magistratură!

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în unanimitate, respingerea cererii Inspecției Judiciare de excludere din magistratură a Cameliei Bogdan, judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu

În urma unei sesizări primite din partea lui Mugur Ciuvică, angajat al lui Dan Voiculescu, Inspecția Judiciară a întocmit un raport în care propunea excluderea din magistratură a judecătoarei pe motiv că ar fi făcut afirmații defăimătoare la adresa Înaltei Curți de Casație și Justiție, a unor judecători, Consiliului Superior al Magistraturii, Serviciului Român de Informații și a Curții Constituționale.

Pe 8 februarie 2017, Camelia Bogdan a fost sancţionată cu excluderea din magistratură, printr-o hotărâre a Secţiei pentru judecători CSM, însă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o decizie pronunțată anul trecut, că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. În prezent, Camelia Bogdan este suspendată din activitate.

Camelia Bogdan i-a trimis în spatele gratiile printre alții pe Dan Voiculescu în dosarul „ICA”, Marian Iancu și Ovidiu Tender, în dosarul „Rafo”, Ioan Becali, Victor Becali, George Copos, Gică Popescu, Mihai Stoica și Jean Pădureanu, în dosarul „transferurilor”.

Sursa știre: mainnews.ro

Sursa foto: pressone.ro

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular