Rusia a aprobat miercuri crearea unui sistem de apărare comun cu Tadjikistanul, fostă republică sovietică din Asia Centrală a cărei frontieră comună cu Afganistanul se întinde pe 1.300 de kilometri, în contextul în care trupele americane urmează să se retragă în acest an de pe teritoriul afgan.
Premierul rus, Mihail Mişustin, a aprobat proiectul ce i-a fost prezentat de ministrul apărării, Serghei Şoigu, care a efectuat recent o vizită în această ţară din Asia Centrală.
Coordonarea activităţilor comune în domeniul apărării antiaeriene cu Tadjikistanul va fi asigurată de şeful forţelor aeriene ruse.
Preşedintele tadjik, Emomali Rahmon, a fost singurul lider străin care a asistat sâmbătă la parada din Piaţa Roşie, în compania şefului statului rus Vladimir Putin, cu ocazia Zilei victoriei asupra Germaniei naziste.
„Securitatea în regiune este problema numărul 1,dacă ținem cont de anunţul SUA privind retragerea trupelor lor. Au fost retrase deja mai mult de jumătate din efective, iar imediat după acest anunţ situaţia s-a înrăutăţit brusc în Afganistan”, a avertizat liderul tadjik.
Putin a anunţat că Moscova lucrează la consolidarea Bazei nr.201 ruse din Tadjikistan – cea mai mare bază militară a Rusiei din străinătate – şi la întărirea armatei tadjice.
Potrivit acordului încheiat în octombrie 2012, Baza nr.201 rusă desfăşurată între capitala tadjikă Duşanbe şi oraşul Boitar va putea rămâne în Tadjikistan până în 2042.
Rusia are sisteme comune de apărare antiaeriană şi cu alte republici din Asia Centrală, precum Kazahstanul şi Kârgâzstanul, dar de asemenea şi cu Belarus, ţară care se învecinează cu NATO.
La începutul lunii mai, reprezentantul special al SUA pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, a efectuat o vizită la Duşanbe, promiţând autorităţilor tadjice asistenţă americană pentru securitate şi dezvoltare economică.
Sursa foto: Facebook-Vladimir Putin