Federația Română de Atletism și Comitetul Olimpic Român au naturalizat 3 sportive din Kenya care ar urma să alerge pentru țara noastră la Olimpiada de la Tokyo, din vara acestui an. Joan Chelimo (31 de ani), Stella Ruto (26 de ani) și Delvine Meringor (29 de ani) sunt, de joi, 13 mai, românce cu acte în regulă, primind documentele care atestă că au cetățenia țării noastre.
Toate cele 3 sportive sunt legitimate la CSA Steaua București. Ele au depus jurământul de credință față de țara noastră la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, de față fiind Florin Florea, președinte FR Atletism, reprezentanți ai CSA Steaua și antrenorul Carol Șanta.
Joan și Delvine au făcut deja baremul pentru Olimpiadă la maraton, iar Stella încearcă să se califice la probele de 5.000 de metri și de 3.000 de metri obstacole.
Cele 3 sportive africane au fost legitimate acum doi ani la Steaua la demersurile antrenorului Carol Șanta. „Aștept acest moment de cinci ani. Am reușit azi să aduc în România trei atlete foarte valoroase și sper ca măcar una dintre ele să cucerească o medalie la Jocurile Olimpice. Îmi doresc să mă retrag după un astfel de moment“, a declarat antrenorul la finalul ceremoniei.
România a fost o mare forță mondială a atletismului, disciplină în care a câștigat zeci de medalii olimpice. Azi, țara noastră nu mai înseamnă absolut nimic în acest sport.
La fel ca și în multe alte sporturi, totul s-a dus pe apa Sâmbetei cu largul concurs atât al guvernanților, cât și al angajaților din federații și de la COSR.
Incompetența, haosul administrativ, suficiența, interesele mărunte au distrus complet sporturile din România, azi cele mai multe federații fiind niște instituții anacronice, unde angajații nu fac altceva decât să aștepte deplasările, diurnele, mici ciupeli și, eventual, câte o medalie norocoasă în urma căreia să fie premiată toată lumea.
Președinții de federații care au încercat să schimbe câte ceva și să reformeze instituțiile au fost tratați cu ostilitate și expulzați, în timp ce numeroșii miniștri ai sportului succedați în Guvern s-au mulțumit cu acțiuni de PR.
Anul acesta se vor împlini 13 ani de când Constantina Diță Tomescu a câștigat, la Olimpiada de la Beijing, medalia de aur în cea mai grea dintre toate probele atletismului, maratonul. Și Constantina Diță, însă, a reușit această performanță fabuloasă antrenându-se în America, pe cont propriu, fără nici cel mai mic sprijin de la federație, COSR sau MTS.
Sursa știre: ziariștii.com
Sursa foto: Facebook-UN SUFLET