Adrian Mutu a semnat contractul cu FC U Craiova. Înţelegerea „Briliantului” cu echipa lui Mititelu este valabilă două sezoane. Secundul lui Mutu la echipă va fi Nicolae Grigore, cel care a condus Rapid pentru câteva etape în acest sezon.
Din informaţiile noastre, Adrian Mutu a avut de o săptămână contractul de la FC U Craiova pe masă, însă negocierile au ajuns la final în cursul serii de joi. Înţelegerea a fost parafată şi de secundul Nicolae Grigore, iar acum misiunea celor doi este construirea unui lot puternic.
Contractul lui Eugen Trică la echipă nu a mai fost prelungit şi antrenorul a fost anunţat la o zi după ce a sărbătorit promovarea pe prima scenă că nu va continua alături de FC U Craiova şi în Liga 1, deşi este antrenorul care a obţinut promovări succesive din Liga 3 şi Liga 2.
Adrian Mititelu Jr: „Noi avem mare încredere în Mutu, a ajuns la maturitatea necesară pentru a ajunge și un mare antrenor”
Adrian Mititelu Jr. a recunoscut zilele trecute că Adrian Mutu este prima variantă pentru postul de antrenor, iar obiectivul era ca până la finalul săptămânii să anunţe noul antrenor al echipei:
Cea mai ciudată modă din fotbalul european: iei titlul și pleci. Galeria selectă în care se află și Edi Iordănescu
„Nu pot să vă ascund faptul că negociem cu Adrian Mutu și momentan opțiunea noastră e de a-l numi pe Adrian Mutu, el a ieșit public, a spus că ia în considerare opțiunea Craiova, vom vedea zilele următoare.
Mai avem și noi variante, Adi Mutu e prima opțiune, dar avem variante de rezervă. Eu zic că în următoarele 2-3 zile se va definitiva, sunt termeni contractuali, sunt mai multe negocieri.
În proporție de 90% vom avea la finalul săptămânii un antrenor, dar nu pot să spun că Adi Mutu e noul antrenor. Noi avem mare încredere în Mutu, a ajuns la maturitatea necesară pentru a ajunge și un mare antrenor, nu doar fotbalist.
E un antrenor care e și foarte dornic să muncească din greu pentru echipă, cum nu prea mai găsești în România.”, a spus Adrian Mititelu Jr.
În ceea ce priveşte bugetul, oficialul lui FC U Craiova susţine că echipa va dispune de un buget de top. În urmă cu câteva zile, Marcel Puşcaş a fost readus în funcţia de director sportiv al echipei şi afirmă că bugetul lui FC U este comparabil cu granzii CFR Cluj sau FCSB:
„Bugetul e de nivel de play-off. La nivelul CFR-ului şi FCSB-ului, pe acolo. Cred că da. Am fost la baza făcută de Adrian Mititelu şi o să fiţi surprinşi. Sunt terenuri, urmează un hotel. Va fi cea mai frumoasă bază de pregătire din ţară. Vă invit”, a spus Puşcaş.
Adrian Mutu şi-a încheiat contractul cu Federaţia Română de Fotbal, în ultimii doi ani fiind antrenorul naţionalei României U-21, pe care a condus-o şi la turneul final. Secundul „Briliantului”, Nicolae Grigore a avut un periplu de 3 luni la Rapid, renunţând la post în luna martie după o înfrângere cu Slobozia, scor 1-2.
Sursa știre: fanatik.ro
Sursa foto: Facebook-Concierge Medical by Intermedicas