Biro Rozalia – deputat UDMR: „Oportunitatea de a semna Parteneriatul strategic în anul de aniversare a Centenarului ar fi excepțional!”

Preşedintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, deputata UDMR Biro Rozalia, a declarat joi, în urma întâlnirii cu ambasadorul Japoniei la Bucureşti, Hiroshi Ueda, că semnarea Parteneriatului strategic cu Japonia, în anul celor 100 de ani de relaţii bilaterale, ar fi excepţional.

„Considerăm că oportunitatea de a semna Parteneriatul strategic în anul de aniversare a Centenarului ar fi excepţional pentru a dovedi complexitatea şi marea variate a relaţiilor bilaterale pe care le dezvoltăm între cele două ţări”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Biro Rozalia.

Deputata a avut recent, pe 26 mai, o întâlnire cu ambasadorul Japoniei la Bucureşti, Hiroshi Ueda, în Comisia de politică externă, la solicitarea demnitarului nipon, care ocupă funcţia de ambasador din decembrie 2020.

Aspectele discutate au vizat, în primul rând, relaţiile bilaterale dintre România şi Japonia, “de importanţă majoră pentru noi”, a subliniat deputata, demarate în 1921 de către diplomatul Edgar Mavrocordat prin deschiderea Oficiului diplomatic de la Tokio, precum şi pregătirile în dimensiune parlamentară pentru semnarea parteneriatului strategic bilateral, iniţiativă convenită de premierul Shinzo Abe, în anul 2018, cu ocazia discuţiilor la nivel înalt purtate cu prilejul vizitei sale în România.

Sărbătorirea centenarului relaţiilor diplomatice între Japonia şi România se va realiza în cursul anului printr-o serie de evenimente: expoziţii fotodocumentare la Bucureşti şi la Tokio, o emisiune filatelică şi o monedă aniversară, se va organiza Casa României la Ambasada din Tokio, precum şi spectacole în România ale Teatrului tradiţional de păpuşi din Japonia, preconizate în noiembrie, dar şi o vizită a ambasadorului Ueda în Bihor.

„Am dori ca acest acord-cadru de parteneriat strategic să reglementeze schimburile bilaterale în patru domenii principale: politic, strategic, economic şi cultural-ştiinţific. Desigur, faptul că Japonia este un partener de încredere al României, şi viceversa, considerăm a fi o bază esenţială pentru încheierea acestui parteneriat. Pe de altă parte, sunt investiţii de infrastructură destul de mari care întăresc acest parteneriat”, a afirmat deputata.

Ea a dat ca exemplu podul de la Brăila, care va fi al treilea din Europa ca lungime, realizat de un consorţiu italo-nipon, valoarea totală a investiţiei fiind de 550 de milioane de euro, dintre care 360 fonduri nerambursabile, precum şi Magistrala 6 de metrou, o treime din valoarea totală fiind finanţare japoneză de circa 320 de milioane de euro, împrumut convenabil acordat de Japonia din 2007.

Pe plan parlamentar, Biro a precizat că, în urma vizitei sale din 2019 în Japonia, se doreşte reluarea vizitelor reciproce şi schimburile de experienţă online.

„Important este să reînnoim dialogul între cele două comisii de politică externă, respectiv între grupurile de prietenie. La invitaţia mea, domnul ambasador a promis că va face o vizită în Oradea, în cursul semestrului doi, ceea ce consider a fi enorm de important din punct de vedere economic şi al imaginii şi importanţei Oradiei. Dânsul este interesat şi de oportunităţile de investiţii în judeţul Bihor, de o colaborare între universităţile noastre, precum şi continuarea colaborării cu Asociaţia artiştilor fotografi din Japonia de către Asociaţia Euro Foto Art din Oradea”, a declarat Biro.

Ambasadorul Japoniei la Bucureşti a mai menţionat, conform deputatei Biro, că situaţia pandemică mai puţin îngrijorătoare şi rata de infectare redusă din ţară constituie motive de încredere că vor putea organiza Jocurile olimpice în “condiţii relative normale”.

Din punct de vedere economic, Japonia este un partener important, fiind cel mai mare investitor din Asia în România. La începutul anului 2020, valoarea investiţiilor private nipone era de circa 450 de milioane de euro, balanţa schimburilor comerciale fiind, în primele nouă luni, de 596 milioane de dolari, din care 364 milioane de dolari sunt exporturi ale României, cu o creştere de 35%, faţă de 2019.

Sursa știre: stiripesurse.ro

Sursa foto: Facebook-Rozalia Biro

Articole Similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Most Popular